Alianța Noastră România, cea mai potrivită alegere

Se spune că definiția nebuniei este să faci același lucru cu speranța ca vei obține un alt rezultat. Cam asta facem noi când votăm pentru aceleași partide la fiecare patru ani crezând promisiunile lor că vor face altceva decât au făcut până atunci. Aici mă refer, în principal, la PSD și PNL. Ce i-au oprit să facă tot ce promit până acum? Ca să nu mai spunem că cei de la PNL nu mai au nici măcar coloană vertebrală. Cum să te consideri partid de dreapta dar să te aliezi cu PSD la guvernare? În aceeași barcă intră și ALDE, alți așa zis liberali care s-au rupt din PNL pe motiv că liberalii au întrerupt colaborarea cu PSD, și PRU care e partidul de buzunar al lui Ponta și Ghiță, adică un PSD mai mic. Ca să nu mai vorbim de PMP-ul fostului președinte Băsescu. Toți s-au perindat pe la putere fără să facă nimic.

Eliminând toate partidele enumerate mai sus, rămânem cu USR și ANR. Ambele sunt partide noi și propun oameni noi. Dar asemănările se opresc aici.

USR nu prea știu ce este, nu știu ce ideologie au sau ce-i unește pe membrii ei. Știu doar că mai sunt numiți și Uniunea Soroșistă din România si că farul lor călăuzitor este globalismul promovat de elita pe cale de dispariție de la Bruxelles. Și mai știu că din partea USR, la Ilfov, pe poziția a doua la Senat, candidează Dragoș Ioan Coste, cel ce în 2013 scria că românii sunt „primitivi, troglodiți și înapoiați”:

Suntem în urmă cu 300 de ani față de restul planetei. Suntem niște primitivi, niste troglodiți. Românul e o ființă înapoiată, care se ghidează înca după regulile și mentalitatea de acum sute de ani, numindu-le ‘tradiții și obiceiuri’. E un mamifer biped pentru care contează doar nevoile primare. Un animal habotnic si hulpav.

Dar care-i poziția USR în privința familiei? Nu se știe precis, depinde pe cine întrebi. Iată ce zice Nicușor Dan:

Membrii USR au opinii diverse asupra referendumului și definirii familiei. În USR nu suntem cu toții la fel, nu credem în aceleași lucruri și vorbim deschis despre asta. Suntem împreună nu pentru că gândim identic, ci pentru că suntem uniți de dorința de a schimba felul în care se face politică în România.

Și atunci cum să-i votăm?

Singura opțiune viabilă rămâne Alianța Noastră România. Este clar un partid creștin și știm poziția lor în privința familiei. Și nu doar asta. Eu consider că avem nevoie de un Dan Tănasă în viitorul Parlament. De unul singur a făcut mai multe pentru românii din Harghita și Covasna decât toate guvernele României din ultimii 27 de ani. Marian Munteanu este simbolul Pieții Universității, insula de onoare și demnitate a anului 1990, an în care Ion Iliescu a câștigat alegerile prezidențiale cu 85%, an în care suporterii PSD-ului de acum te luau la bătaie doar dacă aveai curajul să amintești de Ion Rațiu, de exemplu. Și nu sunt singurii candidați de pe listele ANR care merită să ajungă în viitorul Parlament. Candidații pe care-i cunosc și care se găsesc pe listele ANR sunt de foarte bună calitate. Singurul față de care am rezerve serioase e Mircea Coșea, exemplul clasic de traseist și oportunist politic.

Dar poate că ăsta este prețul pe care trebuie să-l plătim pentru a avea și niște parlamentari cu coloană vertebrală în Parlamentul României.

Un gând despre “Alianța Noastră România, cea mai potrivită alegere

  1. Mircea Cosea e economist si din ce m-am interesat eu rezulta ca a avut de mai mult timp o atitudine conservatoare si traditionalista:

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Co%C8%99ea

    In ultimul timp a fost membru PER. Din parcursul politic rezulta un soi de traseism. De traseism a fost acuzat pe vremuri si George Pruteanu dar asta nu l-a impiedicat sa fie o persoana traditionalist conservatoare. Intr-adevar in afara de acest nume al lui Cosea, ANR ar fi o alegere cat de cat potrivita!

Spune-ți părerea