Un interviu neterminat cu Părintele Calciu: «CRED ŞI MĂRTURISESC CĂ GAFENCU ESTE UN SFÎNT… »

Anul 2006. Părintele Calciu a scris în pragul lui sep­tem­brie prefaţa la Întoarcerea la Hristos („Un nevrednic cu­vînt înainte la o carte de mare şi sfîntă vrednicie”), car­tea lui Ianolide dominată de legendara statură morală şi du­hovnicească a lui Valeriu Gafencu (1921-1952), „sfîntul închisorilor”. Cartea a apărut în pragul lui octombrie, cînd şi părintele a sosit în ultima sa vizită în ţară. Iar în noiem­brie părintele s-a strămutat la cele veşnice. Cînd i-am înmînat cartea, a că­rei apariţie i-a pricinuit o imensă bucurie, am avut cu sfin­­ţia sa o convorbire pe care, din nefericire, n-am mai ajuns s-o finalizăm: se simţea slăbit, iar a doua zi îl aştepta un drum greu cu maşina, spre Diaconeşti şi Petru-Vodă. Apoi… „timpul n-a mai avut răbdare”…

Aţi scris o prefaţă minunată, părinte. E ca testamentul unei întregi generaţii…

Nu prefaţa mea, ci cartea lui Ianolide e testamentul, ma­rele testament. Eu l-am semnalat doar, cu emoţie… E o carte harismatică şi mărturisitoare, cum mi-ar fi plăcut să fi scris eu însumi, dar nu mi-a fost dat. Mi-a trezit, citind-o, acea nostalgie a închisorii, atît de greu de explicat…

Să nu-mi spuneţi că sînteţi un nostalgic al temniţelor co­muniste!

Nu ştiu dacă ăsta e cuvîntul, dar cam asta e ideea… Îmi dau seama că pare straniu, de necrezut chiar. Este imposibil de înţeles pentru cineva care n-a trecut prin închisoare. Sîntem liberi şi fericiţi de libertate, dar păstrăm, totuşi, un fel de nostalgie pentru închisoare… Lumea zice că sîntem nebuni: cum să-ţi lipsească închisoarea?! Dar în închisoare, eu ca şi mulţi alţii, am avut cea mai spirituală trăire din viaţă. Am atins acolo niveluri de trăire pe care nu sîntem în stare să le atingem în libertate. Izolaţi, ancoraţi în Iisus Hristos, am atins uneori bucuria şi iluminarea pe care lumea nu le poate oferi. Nu există cuvinte care să exprime exact sentimentul ăsta. Nostalgie, fericire, bucurie – toate sună aproximativ…

Cînd monahul Nicolae Steinhardt şi-a intitulat cartea de memorii din închisoare Jurnalul fericirii, n-a fost în nici un fel teribilist, n-a exagerat cu nimic. Cum n-a exagerat cu ni­mic nici atunci cînd a preluat şi a instituţionalizat numirea lui Valeriu Gafencu ca „sfînt al închisorilor”.

Nu numai ca fost deţinut politic, ci şi ca preot, consi­de­raţi adecvată această numire, nu-i aşa?

Eu nu l-am ştiut decît în treacăt pe Valeriu Gafencu, nu mi-a fost dat să fiu printre apropiaţii lui, nici să-i fi fost ală­turi în clipele cele mai grele, ca un Ioan Ianolide, ca un Vir­gil Maxim, dar mereu mi-a fost ca un reper, ca o lumină călăuzitoare şi însufleţitoare. Din ce am a­­flat şi ştiu despre el, cred şi mărturisesc fără rest că este sfînt, un trăitor al cuvîntului lui Dumnezeu la o înălţime de neînţeles pentru noi.

Biserica nu pare prea grăbită cu canonizarea lui, pen­tru care ştiu că s-au făcut propuneri serioase…

A lui în primul rînd, dar şi a altora, căci n-au fost puţini martirii Crucii din lagăre şi închisori. Părintele Iustin [Pîr­­vu] are toată dreptatea cînd zice: „Să ştiţi că şi din această pri­cină ne bate Dumnezeu, pentru că nu recunoaştem jertfa”. Mă tot întreb – am făcut-o şi-n prefaţă – cît îi va mai trebui Patriarhiei Române ca să iasă pe deplin de sub servitutea sta­­tu­lui laic demonizat, orientat spre o Europă unită mai de­gra­bă de du­hul antihristului, şi cînd îi va canoniza pe mar­tirii neamului românesc şi ai Bisericii? Biserica Rusă a făcut martiri din toţi cei ucişi în închisori, chiar dacă au dus o lup­tă politică, fiindcă toţi au luptat împotriva imperiului satanic comunist*. Iar la noi sfin­ţii sînt renegaţi sau tăinuiţi de Bise­rică din motive politice şi din laşitate duhovnicească…

Am însă încredinţarea aceasta, că, dincolo de orbirea şi de laşitatea unora sau altora, sfinţii din în­chi­sori veghează peste Biserica Română, peste sinodalii prinşi în plasa scla­viei statului ateu şi peste neamul nostru românesc, mai reali decît toate treptele ierarhice care neagă sfinţenia celor morţi în prigoana antihristică a bolşevismului.

La Valeriu Gafencu e în discuţie, probabil, şi aspectul angajării sale legionare…

La el, şi nu numai. Dar ăsta nu-i criteriu teologic şi du­hov­nicesc. Gafencu şi grupul lui erau tineri între 14 şi 22 ani, arestaţi încă de pe vremea lui Antonescu, este adevărat, pentru activitatea lor în Frăţiile de Cruce. Scurtă vreme după arestare, a înce­put în inima lor o adîncă frămîntare privind op­ţiunile legate de viaţa de închisoare şi de ideile pentru care fuseseră arestaţi. Edu­caţia lor religioasă nu era iniţial una de adîncime, dar sufletele lor căutau ceva care să-i scoa­tă deasupra suferinţelor şi să le aducă pacea lăuntrică. În pri­mul rînd, ei au căutat să-şi pună în ordine propriile vieţi, să în­ţeleagă şi să trăiască experienţa comunitară din Bise­rica prima­ră, şlefuindu-şi treptat caracterul pentru iubire, jertfă, bu­nă­tate, comuniune. Deşi neteolog, cel mai cunoscător al vieţii sfinţilor şi al Bibliei era, fără îndoială, Gafencu, care avea pe deasupra o rectitudine morală şi o sensibilitate spirituală ieşite din comun. Şi iată, cu şi prin Gafencu, treptele curăţirii şi desăvîrşirii lă­untrice descoperite de Duhul Sfînt acestor ti­neri neştiutori, dar arzînd de dorul după Dumnezeu. Mai întîi, ei au consta­tat că omul este mereu atacat de duhurile rele, dar că are pu­terea să le primească sau să le respingă. Aceste duhuri rele îl războiesc pe om, dar cineva care are trezvie poate cunoaşte sta­diile atacurilor şi poate lupta împotriva lor. Lupta este complexă şi de durată, dar nu imposi­bilă. Este „războiul ne­văzut”. Rezistenţa persoanei devine mai slabă, fiind atacată cu ima­gini mentale sau senzoriale, şi dacă trezvia a căzut în lene­vie sau slăbiciune, atunci pofta ia un aspect mai orga­nizat şi devine dorinţă, care se manifestă în mod vizibil prin anumite acte sau cuvinte, extinzînd „războiul nevăzut” şi în planul sen­si­bil. Foarte curînd, dorinţa devine plan şi este ga­ta de înfăp­tu­i­re practică. Lupta e mai uşoară în stadiul gîn­dului şi devine tot mai difi­cilă în stadiile următoare… Ei bi­ne, o asemenea analiză nu putea fi făcută de aceşti tineri de­cît prin prezenţa Duhului Sfînt. Şi apare limpede as­tăzi că ei au biruit mistic istoria, veacul, urcînd spre Soa­rele Dreptăţii, spre Răsăritul cel de Sus, Care este Hristos. Cum să reduci toate acestea doar la o simplă angajare politică an­terioară, mai mult sau mai puţin legionară?!

Ca unul care aţi făcut direct experienţa Frăţiilor de Cruce, cum vedeţi azi această problemă a legionarismului?

Ţinînd cont de cîţi martiri a dat, eu cred că a fost de la Dum­­­­nezeu; dar, oameni fiind, s-au făcut şi greşeli. Ianolide discută pe larg şi această problemă. Gafencu n-a pus nicio­dată Legiunea deasupra Bisericii, nici n-a ignorat excesele ei. Trăirea lui, pilda lui de mucenicie pentru Hristos, depă­şeşte cu mult orice contingenţă istorică sau lumească. Ştiu de la cineva apropiat lui că ar fi spus, nu cu mult înainte de sfîrşitul său martiric: „Nu regret că am fost legionar şi că am purtat haină legionară; dacă regret însă ceva, este că nu am purtat de la începutul începuturilor o singură haină: haina lui Hristos!”.

Şi a avut pînă în clipa morţii conştiinţa vie şi sfîntă că el moare pentru Hristos. Cum să nu reţii această cutremură­toare mărturie finală: „În primul rînd, gîndul şi su­fletul meu se închină Domnului. Mulţumesc că am ajuns aici. Merg la El. Sînt fericit că mor pentru Hristos”?…

_________________________________

* Ruşii au canonizat peste 1700 de neomartiri ai Gulagului. O parte din ei sînt prezentaţi de d-l Vincenţiu Dascălu în cartea intitulată Gulagul în sinaxare. Neomartiri din Rusia bolşevică (1917-1989), apărută la Editura Lumea Credinţei şi prefaţată de d-l Sorin Lavric.

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Spune-ți părerea