Minciuna și dezinformarea, armele preferate ale sexo-marxiștilor

Pe măsură ce obstacolele puse în calea referendumului propus de Coaliția pentru Familie sunt îndepărtate unul câte unul, disperarea sexo-marxiștilor crește exponențial. Știu că vor pierde de o manieră categorică la urne așa că recurg la ceea ce se pricep mai bine, minciuni și dezinformări.

Doar în ultimele câteva zile am observat cum se propagă pe rețelele sociale o dezinformare a acestora cu scopul de a pune într-o lumină cât mai proastă BOR și de a sădi măcar un gram de îndoială în sufletele celor care sunt încă în dubiu în legătură cu justețea referendumului. Dar iată ce susțin aceștia că ar fi declarat domnul Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, în cadrul conferinţei Referendumul pentru Căsătorie în România: Perspective Naţionale şi Internaţionale, ținută zilele trecute la Palatul Parlamentului:

„Toleranța nu este o valoare”

„Din punct de vedere creștin toleranța este o slăbiciune”

V. Banescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei

Vă dați seama de revolta unora care au citit cele de mai sus. Cum de un om al Bisericii poate susține așa ceva? Doar că realitatea e cu totul alta. Iată mai jos citatul complet din care au extras doar ce le-a convenit:

„Toleranța nu este o valoare în sine. Din punct de vedere creștin toleranța este o slăbiciune pentru că te pune în situația de a nu pune capăt răului și de a-l păstra lângă tine sub forme mai mult sau mai puțin benigne. Din punct de vedere creștin lucrurile stau altfel. Fermitatea în fața răului e recomandată. Nu în fața persoanei, repet, persoana niciodată nu e discreditată în creștinism, oricât de păcătoasă ar fi ea, dar răul pe care îl propagă în spațiul public, și nu numai, trebuie stopat. Așadar toleranța nu este o valoare.

Observați cum au lăsat deoparte exact ce nu le servește scopurile.

N-au trecut două zile și altă bombă explodează în mass media aservită: nici măcar nu s-a ținut referendumul pentru familia naturală și societățile comerciale deja discriminează! Iată ce titrează ziarul Adevărul, fosta Scânteia, organul de presă al PCR: Familia monoparentală, inacceptabilă la cinematograful Hollywood Multiplex: „Doamnă, nu înţelegeţi că nu există familii cu un singur adult?“

Cică unei mame alături de cei doi copii ai săi i-a fost refuzat un pachet Family pe motiv că nu era cu soțul. Cel puțin așa dă de înțeles. Doar că adevărul este cu totul altul. Cinematograful respectiv n-are nici în clin nici în mânecă cu ce încearcă să insinueze doamna respectivă. Chiar dimpotrivă, am putea zice. Afișul promoției e foarte clar: beneficiază de promoția Family fie doi adulți plus un copil, fie doi adulți plus doi copii:

Chiar și pentru sexo-marxiștii care au o agendă a lor proprie de a distruge familia naturală afișul e clar și ușor de înțeles. Doar că scopul lor e să inoculeze măcar un sâmbure de îndoială în mintea populației. Și cum adevărul nu-i ajută, recurg la minciuni și dezinformări, domenii în care sunt experți.

Iată și comunicatul cinematografului:

„Ne cerem scuze, incidentul prin care a trecut doamna Raluca Zdrobiș este unul regretabil. Ne întristează faptul că dânsa s-a simțit discriminată și marginalizată în cinematograful nostru. Intenția Hollywood Multiplex este de a oferi pachete promoționale pentru tot publicul nostru, iar denumirea acestora este generică. Este o practică comercială comună pieței operatorilor de cinema din România.  În cazul pachetului Family, oferta este valabilă pentru doi adulți și un copil sau doi adulți și doi copii – în cazul celor dintâi, pot fi mamă, tată, bunic, mătușă, unchi, prieteni, apropiați etc.

Această ofertă nu definește conceptul de familie și nici nu manifestă o atitudine discriminatorie sau jignitoare la adresa familiei monoparentale.

Doamnelor și domnilor, neamul, familia și Biserica sunt pilonii civilizației creștine. Ignorați minciunile și dezinformările sexo-marxiștilor, luptați împotriva lor răspândind adevărul. Să nu uităm că scopul lor este distrugerea acestei civilizații. Dacă nu luptăm acum pentru apărarea normalității, vom ajunge ca și creștinii din primele secole de după Hristos, să ne ascundem prin catacombe și să ne fie frică să ne mai închinăm.

2 comentarii la „Minciuna și dezinformarea, armele preferate ale sexo-marxiștilor”

  1. Da însa trebuie sa luptam comunitar.Adică din mijlocul poporului împreună cu poporul,fizic sa fi atins de popor,sa fi mustrat,ironizat,împroșcat cu oua sau roșii așa se crează valoarea in cei ce vor sa reprezinte poporul dar din păcate si acest mod sa virtualizat.Fizic ,oamenii de valoare ce au de spus vorbesc online, vorbesc comunitar ,dar de pe calculator, fizic nu sunt prezenti,nu le poti stange mana pentru ca in fata poporului fizic poti veni numai dupa ispitirea din pustie din asumarea multimilor prin asceza.Fara o viata de post si rugaciune nu rezisti in fata cohortelor de demoni ai multimilor.Te nimicesc,blocheaza,paralieaza asta este explicatia mea de ce oamenii de valoare ai gasesti doar pe net.Ce prezenta fizica era Dimitrie Gusti,Sandu Tudor,Nil Dorobantu,parintele Arsenie……..Pana nu vom începe sa ne mișcam si sa mărturisim apostolic darul primit la Botez,poporul va fi o suma de like-uri comentatii.Primul pas ar fi sa nu mai gândim virtual.Oare se poate?Cum sa facem asta,ca activități reale pe comunități,sate,comune cartiere sunt online.In afara de bere,manea si Biserica omul se mișca tot mai virtual.Parca multi oameni de calitate ar vrea sa vina muntele la Mahomed.Se poate si asta insa numai daca credința lui spune muntelui sa se mute ,bineînțeles nu virtual!

  2. Marele filozof grec Aristotel, a spus în urmã cu 2.400 de ani cã;Tolerantã este ultimã virtute a unei societãti deprãvate! Mare adevãr ce se întimpla azi cu putregaiul zis „uniune europeanã”!

Spune-ți părerea