Grija Puterii în vreme de pandemie: educația sexuală

Iacătă ce arde în țara asta acum, de pandemie, pentru Putere: educația sexuală din fragedă pruncie. Bineînțeles, după normele Organizației Mondiale a Sănătății, care prevăd că ai noștri copii trebuie să învețe despre deviații și perversiuni de la școala primară.
În martie, legea a fost adoptată de parlament, iar pe 3 aprilie a.c., Iohannis a promulgat-o. Fără comentarii, că doar e profesor ”la bază”.

Văd că sînt destui cei care spun că legea nu conține nimic care să ne îngrijoreze. Acești oameni sînt unii victime ale necunoașterii, alții agenți ai ”corectitudinii politice”.
În lege scrie clar: ”derularea sistematică în unitățile școlare de programe de educație pentru viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea prevenirii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor.”

Eu sînt la curent cu ce înseamnă ”educație sexuală” în sensul legii, pentru că am urmărit eforturile propagandei homosexualității de a forța legea în sensul celor scrise de mine în postarea inițială. Pe scurt, este vorba despre educația sexuală după normele OMS. Cine nu mă crede, va vedea. Cine nu știe ce înseamnă normele OMS în domeniu, să vadă articolul de aici. În esență, ”Noile standarde de educație sexuală recomandate de Organizația Mondială a Sănătății definesc ființa umană ca pe una exclusiv sexuală și pleacă de la premisele că plăcerea sexuală și imaginea de sine ca persoană sexuală trebuie predate de la naștere.”

Cine va citit textul recomandat va afla, în plus, că noțiunea de eduație sexuală este de sorgine bolșevică și o preocupare constantă pînă azi a Stîngii radicale. Ce vine de la Stînga ar trebui să-l pună în gardă întotdeauna pe un om normal.

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost