”Ținutul Secuiesc” nu există, iar a-l inventa este o trădare națională

Un fapt fără precedent s-a consumat pe 23 Aprilie a.c. Prin complicitatea deputaților din toate partidele, inițiativa legislativă, neconstituțională și antistatală a UDMR privind înființarea unei regiuni cu autonomie lărgită pe criterii etnice (și personalitate juridică proprie) în inima României, sub numele de Ținutul Secuiesc, a fost aprobată tacit în camera inferioară a Parlamentului.

UDMR, o struțo-cămilă oengistico-partinică, încearcă de multă vreme să treacă prin Legislativ o asemenea lege, dar pînă acum niciodată nu a ajuns atît de departe. Asistăm la a patra tentativă în ultimii ani. UDMR se prevalează de faptul că în județele Covasna, Harghita și Mureș este o majoritate etnică maghiară, pentru a inventa pe acest teritoriu un așa-zis ”Ținut Secuiesc”. ”Ținutul Secuiesc” nu există, iar a-l crea este un act de trădare națională, pentru care toți cei vinovați ar trebui să răspundă penal.

Proiectul de lege a primit numai avize negative, dar a fost aprobat de Camera Deputaților prin simplu fapt că nu a fost supus la vot în termenul legal. Senatul este camera decizională și ar trebui să-l respingă.

PSD deține conducerea Camerei Deputaților și este primul vinovat de această situație. Totuși, PNL este la guvernare și nu are nici o scuză că, prin parlamentarii lui, nu urmărește procesele legislative măcar în chestiuni care interesează securitatea, suveranitatea, indivizibilitatea și inviolabilitatea statului român.

Din 23 Aprilie pînă azi s-a scurs o săptămînă, timp în care nici un parlamentar nu a sesizat monstruozitatea care s-a petrecut. Un jurnalist independent din Covasna, Dan Tănasă, este cel care a tras semnaul de alarmă aseară. Astăzi, a început o sarabandă a declarațiilor. Fiecare oficial se scuză.

Președintele României, Klaus Iohannis, a ieșit cu un discurs agresiv de condamnare a PSD pentru adoptarea tacită a legii ”Ținutului Secuiesc”. Recunosc că nu l-am văzut niciodată atît de vehement și aproape convingător pe Iohannis. Probabil că a înțeles pînă și el cît de grav este ce a lăsat partidul lui să se întîmple.

Premierul țării și liderul PNL, Ludovic Orban, a aruncat și el vina pe PSD, care n-a supus la vot proiectul în Parlament, ci l-a lăsat să treacă tacit. El susține că e un troc politic între PSD și UDMR.

Președintele Camerei Deputaților și liderul PSD Marcel Ciolacu, l-a atacat pe Iohannis, încercînd să se dezvinovățească pe sine. A pretins că totul e o furtună într-un pahar cu apă, fiindcă Senatul va respinge oricum astăzi, la ora 14.00, legea ”Ținutului Secuiesc”. E al spus, de asemenea, că Iohannis a avut un discurs nedemn de un președinte și i-a reproșat un fals naționalism. Ciolacu a arătat că dacă ar fi fost un patriot autentic, șeful statului ar fi luat poziție acum cîteva zile, cînd ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurcă, a fost terfelit de către ministrul de Externe maghiar, Szijártó Péter. Ciolacu mai pretinde că vina pentru lipsa unui vot pe acest proiect de lege o poartă PNL, care a trimis cu întîrziere un punct de vedere al guvernului și un aviz al Comisiei de administrație din Camera Deputaților, pe care o conduce.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, l-a acuzat, la rîndul lui, i-a replicat nervos lui Klaus Iohannis, pe care l-a acuzat că a avut ”un mesaj tipic PRM-ist, violent și periculos”, pentru care ar trebui să prezinte scuze. Poziția lui este susținută, cum altfel, de către liderul USR, Dan Barna, care este consecvent în atitudinea antinațională care l-a consacrat. Lui i s-a raliat lui trădătorul tuturor regimurilor și tuturor alianțelor, Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE. El a cerut Parlamentului să-l cheme la ordin pe președintele Iohannis, care ar fi recurs la o retorică vadimistă. Așa aflăm că Tăriceanu, cel care se face vinovat, printre altele, de abandonul moșternirii Gojdu, reduce orice notă de patriotism la vadimism. În opinia lui Tăriceanu, Iohannis este obligat să aducă dovezi în sprijinul afirmațiilor sale, ori să demisioneze.

La această oră, legea cu pricina este dezbătută în Senatul României. Probabil că va fi respinsă. Ceea ce nu este de natură să ne liniștească. UDMR va aștepta alt prilej pentru a reveni cu această inițiativă, așa cum a tot făcut-o de 20 de ani încoace. Și va fi de ajuns ca interesul ei să se potrivească interesului unui partid românesc dominant și trădător.

UPDATE (16.00)

Senatul a respins proiectul de lege cu 126 de voturi împotriva proiectului și 9 pentru (ale UDMR).

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost