Cît mai acceptăm să ne interzică sărbătorile religioase?

Interzicerea pelerinajului la moaștele Sfintei Parascheva – Ocrotitoarea Moldovei – este una dintre cele mai mari porcării ale regimului Iohannis. Și va plăti pentru ea.

În primăvară, oamenii erau prea speriați pentru a reacționa cînd ne-a fost interzis Paștele. Dar în această toamnă, cînd sîntem opriți de la a ne închina dinaintea Sfintei Parascheva și, fără îndoială, și de la aduce cinstirea cuvenită Sfîntului Dimitrie cel Nou – Ocrotitorul Bucureștiului -, Iohannis și păpușa lui din Victoriei, Ludovic Orban, nu mai pot miza pe răbdarea creștinilor. Iar dacă aceștia nu vor ieși în stradă, poate le vor face surpriza să iasă la vot.

Mă umplu de indignare cînd citesc că Mitropolia Moldovei e înconjurată de forțe de ordine care îi opresc pe cei care nu au buletin de Iași să se închine la racla Sfintei Parascheva. Cu ce inimă să rabzi să vezi bătrîni necăjiți, cu ochii în lacrimi, cum fac calea întoarsă? Cu ce inimă să le curmi speranța bolnavilor care caută mîngîiere la Sfînta? Cu ce inimă să pretinzi că faci toate acestea pentru binele oamenilor? Cu inimă de cîine, s-ar zice, dar e nedrept față de bietele patrupede, care chiar au o inimă, spre deosebire de acești guvernanți.

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost