80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă. Cruce vie de lumină, în memoria țăranilor români bucovineni uciși la 1 aprilie 1941

Joi, 1 aprilie, când se împlinesc 80 de ani de la masacrul de la Fântâna Albă, suntem invitați, la inițiativa Asociației CCPCT „Arboroasa”, să aprindem o lumânare în memoria miilor de români din nordul Bucovinei uciși de trupele sovietice, la 1 aprilie 1941.

Acesta nu este un proiect, ci o inițiativă destinată, în principal, tinerilor, elevi și studenți, precum și oricărui român, se precizează în comunicatul de presă postat pe site-ul Asociației CCPCT „Arboroasa”.

Potrivit organizatorilor, clopotele vor bate, joi, 1 aprilie, la ora 18.00, în întreaga Bucovină.

„Joi, 1 aprilie 2021, vom îmbrăca împreună costumul național, vom purta la piept insigna cu simbolul comemorării și vom asista la slujba comemorativă de la Mânăstirea Putna.

La ora 18 ne vom reuni pentru un moment de comemorare la Climăuți (locul este marcat în fotografii), în apropiere de graniță, unde, cu lumânări aprinse, vom forma o cruce vie de lumină orientată spre Fântâna Albă.

Vom elibera în aer 16 lampioane albe, reprezentând cele 16 sate românești de unde au plecat conaționalii noștri asasinați în pădurea Varnița: Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Igești, Crasna, Ciudei, Budineț, Cireșul, Crăsnișoara Veche, Crăsnișoara Nouă, Bănila Moldovenească, Davideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordănești.La fiecare din ele se va spune „pentru frații români din <numele satului>” și continuând cu „Dumnezeu să-i odihnească în pace!”.

Toți cei care s-au alăturat inițiativei noastre vor forma cruci vii de lumină la orele 18.30 și în alte localități din țară, precum și în străinătate, în Diaspora românească din Franța, Islanda, Canada sau Italia”, au anunțat organizatorii evenimentului

Oricine dorește poate să aprindă o lumânare, joi, 1 aprilie, ora 18:00, în memoria miilor de români din nordul Bucovinei asasinați în urmă cu 80 de ani, se precizeaz

Istoric

În ziua de 1 aprilie 1941, un grup de peste 3000 de țărani români, din 16 sate românești din Valea Siretului au încercat să treacă granița, pentru a se salva din Uniunea Sovietică și a ajunge în România. În apropiere de satul Fântâna Albă, din nordul Bucovinei ocupat de sovietici, situat în apropierea graniței, au fost încercuiți și asasinați de către trupele comuniste NKVD.

Cei mai multi au fost îngropați în gropi comune, săpate pe loc în pădure. Supraviețuitorii au fost duși în alte localități unde au fost asasinați și îngropați în gropi comune. Familiile acestora au fost ridicate din case de poliția secretă comunistă NKVD și au fost deportate în Siberia și Kazahstan.

Cadrul legal

1 aprilie este Ziua Națională de cinstire a memoriei românilor victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie, instituită prin Legea nr.68/2011.

Art. 2. din Lege: cu prilejul Zilei naționale de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă și alte zone, ale deportărilor, ale foametei și ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie se organizează comemorări oficiale, depuneri de coroane și alte activități menite să cinstească memoria acestor români.

Mai multe detalii despre eveniment, aici.

 

 

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost