Tradiții românești de Paști, atelier pentru copiii și tinerii din Basarabia și din diasporă

Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași organizează prima ediție a atelierului digital cu tema „Învierea Domnului Hristos, bucuria sufletului”, au anunțat organizatorii, prin intermediul unui comunicat de presă, informează Doxologia.

Atelierul este organizat în cadrul proiectului transnațional „Tradiții și obiceiuri de o parte și de alta a Prutului și a românilor de pretutindeni”.

Potrivit sursei citate, scopul acestui atelier digital este implicarea elevilor și a cadrelor didactice de pe teritoriul țării și din diaspora în activități care le pot insufla valori tradiționale. Se urmărește păstrarea identității naționale, prin cinstirea amintirii strămoșilor cu ajutorul datinilor preluate de la aceștia și conservate cu dragoste până în prezent.

În cadrul atelierului, se va realiza un schimb de experiență între membrii comunității de români din jurul lumii, având ca participanți 150 de elevi ai claselor I-X, dornici să descopere și o lume diferită de cea care le este cunoscută.

Participanților din România (din Iași, Oradea, Târgu-Neamț, Bihor, Caraș-Severin, Suceava) li se alătură și tineri nerăbdători să exploreze obiceiuri necunoscute din Germania, Italia și Republica Moldova.

„Tradițiile hrănesc sensul existenței umane și reprezintă una dintre cele mai prețioase comori dobândite de la înaintașii noștri, care nu trebuie să fie umbrite de timpul schimbător și influențele modernității. Generațiile tinere sunt în permanentă căutare de modele identitare, valori prin care își pot contura caracterul, în încercarea lor de a afla sensul vieții. Deciziile și acțiunile acestora sunt responsabile pentru felul în care personalitatea lor se creionează. De aceea, alegerea unor modele sustenabile joacă un rol de o importanță deosebită”, se precizează în comunicat.

Activitatea principală a proiectului va fi desfăşurarea etapei transnaționale, printr-un atelier care va avea loc pe parcursul Săptămânii Patimilor și Învierii Domnului, în perioada 26 aprilie- 4 mai 2021.

Toate materialele copiilor vor contribui la realizarea unei Biblioteci virtuale.

Proiectul a fost realizat sub coordonarea unei echipe dedicate, compusă din prof. Floricica Morariu, prof. Lăcrămioara Tufescu, prof. Ines Crețu și prof. Simona Iuscinschi.

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost