Uniunea Europeană (UE ) negociază cu BioNTech/Pfizer pentru o comandă de 1,8 miliarde de doze de vaccinuri, a anunțat, miercuri, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, transmite AFP, citată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, aceste vaccinuri, a căror livrare va avea loc în 2022 şi 2023, se vor adăuga celor 2,6 miliarde de doze deja comandate de UE şi care trebuie recepţionate în anul curent şi cel următor.
Obiectivul este vaccinarea în masă a copiilor şi adolescenţilor, precum și anticiparea apariţiei unor tulpini împotriva cărora vaccinurile administrate în prezent s-ar putea dovedi ineficiente, ceea ce ar necesita formule modificate în consecinţă, scrie sursa citată.
Statele membre au primit până acum circa 126 milioane de doze de vaccinuri în total, dintre care au fost administrate 100 milioane, a mai precizat Ursula von der Leyen. La nivelul Uniunii, peste 27 milioane de persoane au primit câte două doze de vaccin.

- Grupul psaltic „Tronos” al Patriarhiei și Orchestra Armatei, concert de colinde și cântece patriotice, la Parlament. Claudiu Târziu: Biserica și Armata, două instituții pe care s-a clădit națiunea română - 8 decembrie 2023
- Transhumanța, inclusă în patrimoniul cultural imaterial UNESCO, alături de „Ritualul Călușului”, „Doină” și „Mărțișor” - 6 decembrie 2023
- DNA: Fostul premier Florin Cîțu, urmărit penal pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave, în dosarul achizițiilor de vaccinuri - 6 decembrie 2023