Pornografia distruge vieți și frânge destine

Stânga „progresistă” încearcă să ne convingă că pornografia ar trebui acceptată, că e o activitate ca oricare alta, că e chiar o artă care merită studiată în timpul liceului. Ignoră cu desăvârșire partea întunecată a industriei pornografice, abuzurile și umilințele la care sunt supuse femeile.

Se știe că industria pornografică, cu scopul de a atrage fete noi, construiesc vedetelor feminine o imagine strălucitoare: bani, petreceri, excursii în locuri exotice, lux etc. Ca-n orice domeniu, și-n industria pornografică unele dintre actrițe devin extrem de cunoscute și se îmbogățesc. Dar oare merită?

Un astfel de caz este cel al lui Riley Reid, pe numele real Ashley Mathews, care a debutat în industria pornografică la vârsta de 19 ani. A devenit extrem de cunoscută și foarte bine plătită. Acum are 29 de ani și tocmai și-a achiziționat, cu banii jos, o proprietate în valoare de 4,8 milioane de dolari în Pasadena, California. Unii ar spune că a reușit în viață. Dar oare așa să fie?

Să-i dăm cuvântul:

Cred că intimitatea înseamnă să poți să-ți arăți vulnerabilitățile în fața persoanei iubite. Mă simt în siguranță când simt mâinile persoanei iubite atingându-mi fața. Cred că intimitatea nu e de natură sexuală, pentru mine intimitatea echivalează cu petrecerea timpului cu persoana iubită, cu bucuria de a fi împreună, de a râde împreună. Îmi doresc aceste lucruri în viața mea.

Oare își va împlini visul? Dacă ar fi să pariez, aș spune că nu. Dar să-i dăm din nou cuvântul:

Am avut un iubit timp de doi ani, principala problemă  din timpul relației noastre era faptul că eu eram împlicată în industria pornografică. Abia după ce ne-am despărțit mi-a spus că uneori nu vroia să mă sărute tocmai din această cauză. M-am lovit de același lucru și-n relațiile ulterioare.

Voi avea vreodată o relație stabilă? Nu știu dar mi-aș dori.

Cum mă simt? Tristă și singură.

Mi-e frică să fac copii, mi s-ar rupe inima să-i văd cum sunt fi tratați pentru că eu am activat în industria pornografică.

Cu siguranță nu este singurul caz, cu siguranță nu este singura care și-a vândut corpul și sufletul și și-a distrus viitorul pentru un pumn de dolari. Merită?

Surse: New York Post și Latin Times


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Pornografia distruge vieți și frânge destine”

  1. Fiecaruia , dupa mintea si fapta sa , dar aici nu este problema incalcarii ” drepturilor de autor ” , este problema statului in aplicarea taxelor si impozitelor , privind aceasta ” arta ” , fiecaruia taxare dupa profitul realizat , mai ales in zona , unde ” arta pornografiei ” cu toate PRACTICIILE ADIACENTE EI , de mii de ani a adus si aduce profituri considerabile . DAR , FIINDCA DAR DIN DAR SE FACE RAIUL , MULTII TRAIESC DIN ACEASTA ” ARTA ” , INCA NEIMPOZABILA .

  2. Recomanda această carte: Virgiliu Gheorghe
    Pornografia – maladia secolului XXI

Comentariile sunt închise.