Discuţiile despre certificatul sanitar nu au fost abandonate, toate posibilităţile fiind încă pe masă, a declarat, joi seară, premierul Nicolae Ciucă.
Întrebat, în cadrul unei emisiuni TVR, dacă discuția privind certificatul verde este abandonată, premierul Ciucă a răspuns:
„Nu cred că trebuie să abandonăm nimic. Fiecare dintre aceste soluții trebuie să existe pe masă și, în funcție de modul în care evoluează situația, va trebui să luăm deciziile la momentul respectiv”.
Potrivit acestuia, există posibilitatea ca Parlamentul să intre în sesiune extraordinară.
„Dacă situația o va impune, vom face apel la Parlament să intre în sesiune extraordinară și să adoptăm una dintre – fie legea care există acum, cu amendamentele necesare, fie o asumare la nivelul guvernului, astfel încât să putem să avem acest certificat covid.
Dacă vom salva cât mai multe vieți și prin această decizie vor muri cât mai puțini oameni, nu este o capcană pentru mine și nu cred că ar fi o capcană pentru nimeni. (…) Ceea ce ne ajută foarte mult este vaccinarea”, a mai spus premierul Ciucă.
- Conferința „MEMORIA INTERZISĂ – Sau cum ne apărăm eroii, martirii și sfinții de cenzură” - 17 septembrie 2026
- Claudiu Târziu, înaintea protestului anunțat la București: „Ne-a ajuns cuțitul la os!” - 15 septembrie 2026
- Dezvăluiri cutremurătoare despre președintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky - 13 mai 2026
