Vlad Mixich, fostul consilier al lui Vlad Voiculescu, este plătit cu 500.000 de euro din bani publici pentru servicii de consultanță în domeniul sănătății, dezvăluie Antena3.
Potrivit sursei citate, dacă în 2016 Vlad Mixich era vicepreședintele Agenției Naționale a Medicamentului, din 2020 s-a alăturat unei echipe de consultanţi din cadrul Băncii Europene de Investiţii (BEI).
Astfel, conform contractului pentru consultanță, Vlad Mixich primește 600 de euro pe zi, pentru activități precum misiuni în Iaşi şi Cluj, predocumentare, creare de baze de date cu contacte, pregătire agenda, interviuri şi structurarea pregătirii, interviuri şi redactarea rapoartelor de misiune, etc, se arată în raportul de activitate pe un trimestru, notează sursa citată.
Consultanța vizează un proiect pentru construirea a trei spitale regionale de urgenţă în Iași, Cluj și Craiova.
În decembrie 2020, Vlad Mixich anunța pe Facebook că în noul său rol profesional se va „alătura unei echipe de experţi constituită de o instituţie a UE care va sprijini autorităţile române într-un proiect complex și important pentru sistemul medical românesc și pacienţii săi”, conform Viața Medicală.
Context
În urmă cu câteva zile, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, anunța că USR a prevăzut în PNRR o finanțare de 25 de milioane de euro, servicii de consultață, pentru Agenția Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate (ANDIS).
„Problema legată de consultanță este una serioasă, pentru că această agenție ANDIS nu face consultanță pentru toate spitalele, cele 25 asumate în acest proiect. ANDIS se ocupă de spitalele regionale, care sunt finanțate din alți bani, nu din PNRR.Mi s-a părut că e puțin ciudat ca într-o agenție cu 70-80 de angajați, fiind angajați cu salarii obișnuite, să fie consiliați de foarte mulți experți internaționali.Funcționarea agenției în sine înseamnă o valoare de 5 milioane de euro, inclusiv training-ul angajaților, iar consultanța este de 5 ori mai mare”, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, potrivit Antena 3.
- Unul dintre liceele premiate de președintele Iohannis a avut doar doi elevi înscriși la bacalaureat. Un singur elev a promovat în prima sesiune - 10 octombrie 2024
- 10 octombrie. Ziua naţională a produselor agroalimentare românești - 10 octombrie 2024
- Comanda Armatei Române se poate transfera unui comandant aliat sau de coaliție. Ce mai prevede un proiect de lege pus în dezbatere publică de MApN - 10 octombrie 2024
Un comentariu la „Rețeaua consultanţilor de milioane din sănătate. Vlad Mixich, plătit cu 500.000 euro din bani publici, pe filiera USR”
Comentariile sunt închise.