Podcast CONSERVATORII. Ideologia de gen și educația sexuală în școli

Ce este ideologia de gen și cum poate distruge omul, cum este folosită educația sexuală pentru transmiterea ideologiei de gen și cum implementarea recomandărilor OMS ar duce la educație pornografică în școlile din România, sunt o parte din temele propuse, de senatorii AUR, Claudiu Târziu și Sorin Lavric, în cel de-al zecelea episod al podcast-ului „Conservatorii”,

Toate așa numite drepturi sexuale sunt în fapt extensii și interpretări ideologice ale diferitelor tratate internaționale la care și România este parte, a subliniat senatorul Claudiu Târziu, amintind de Convenția de la Istanbul.

„Convenția de la Istanbul, la care România este parte, pretinde că vrea să combată violența domestică. Sub acest pretext impune, de fapt, politici publice puternic marcate de ideologia de gen.

Cei care au semnat această convenție din partea statelor care au aderat la ea fie au fost înșelați de aparențe, fie au știu foarte bine ce semnează, dar le-a fost mai ușor să prezinte această adeziune ca fiind una a normalității. Nimeni nu vrea violență domestică, toată lumea o condamnă”, a spus copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.

Pe de altă parte, senatorul Sorin Lavric a explicat că nu este vorba doar despre drepturile minorităților sexuale, ci despre distrugerea identității omului, fie că e bărbat sau femeie.

„Acum se spune că nu mai există doar masculin și femin. Doar în gramatică există genul neutru. În viață, când ești neutru ești mort în privința umanității”, a spus Sorin Lavric.

Confirmând această idee, senatorul Claudiu Târziu a menționt că scopul ideologiei de gen este distrugerea omului, începând cu distrugerea familiei, fiindcă familia este cea care formează oameni.

„Ideologia de gen este doar un front de acțiune împotriva omului, dar sunt și alte fronturi. Prin acestea, omul este dezumanizat. Omul este o ființă căzută, dar care are șansa mântuirii. Dacă introduci între om și Dumnezeu atâtea ziduri, de percepție și apoi de practică, el nu mai are acces la mântuire, nu mai are acces la natura lui umană, adevărată”, a explicat senatorul Claudiu Târziu.

În ceea ce privește educația sexuală în școli, aceasta reprezintă modalitatea prin care ideologia de gen este transmisă noilor generații.

„Dacă am implementa recomandările OMS (Organizația Mondială a Sănătății- n.red) ar urma ca în școlile românești să se predea o educație pornografică, unde copiii ar fi învățați că împerecherea între persoane de același sex este o opțiune, unde ar fi învățați că masturbarea de la vârste foarte mici este ceva firesc, unde ar învăța că schimbarea de sex este o variantă pentru cel care nu se simte bine cu sexul pe care i l-a dat Dumnezeu”, a precizat copreședintele AUR, senatorul Claudiu Târziu.

Potrivit acestuia, drepturile copiilor sunt cel mai bine apărate și reprezentate de părinți.

„Aveți grijă de copiii voștri, pentru că ei vor duce mai departe trena acestei țări”, a îndemnat senatorul Sorin Lavric.

Despre alte episoade Conservatorii puteți să citiți aici și aici.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Podcast CONSERVATORII. Ideologia de gen și educația sexuală în școli”

Comentariile sunt închise.