Hram la Mănăstirea Ghighiu, de Izvorul Tămăduirii. Pelerinii s-au închinat la Icoana Maicii Domnului „Siriaca” (FOTO)

Mănăstirea Ghighiu de lângă municipiul Ploiești și‑a sărbătorit hramul, vineri, 29 aprilie, de sărbătoarea IzvorulTămăduirii.

Încă de dimineață credincioșii au venit la Mănăstirea prahoveană Ghighiu, loc de reculegere și rugăciune binecuvântat pentru pelerini, să ia apă sfințită de la izvorul vindecător din incinta mănăstirii și să se închine Icoanei Maicii Domnului „Siriaca”, adusă din Patriarhia Antiohiei în România în anul 1958.

Rândul credincioșilor care au așteptat într-o atmosferă de pace și rugăciune să aducă mulțumire și să-i ceară ajutor în nevoie Născătoarei de Dumnezeu a curs necontenit, asemenea și la izvorul vindecător.anunță Ziarul Lumina.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, în biserica cu hramurile „Izvorul Tămăduirii” și „Adormirea Maicii Domnului” a așezământului. Din soborul de slujitori care s-au rugat împreună cu ierarhul la Sfânta Liturghie au făcut parte: părintele arhimandrit David Petrovici, stareț al Mănăstirii Caraiman și exarh pentru zona de munte a Arhiepiscopiei Bucureștilor; protosinghelul Iustin Bulimar, starețul Mănăstirii Plumbuita; părintele Adrian-Cosmin Matei, protoiereu al Protopopiatului Ploiești Nord, precum și alți slujitori.

„Harul lui Dumnezeu lucrează prin Sfintele Taine. Dar precum lucra și prin ștergarele Sfântului Petru, care atinse fiind de credincioși aceștia se vindecau de anumite boli, așa și noi ne vindecăm în Biserică, dacă avem credință, mai ales acolo unde Dumnezeu rânduiește și o icoană făcătoare de minuni. Așa s-a manifestat în mod deosebit și își revarsă lucrarea binefăcătoare a lui Dumnezeu asupra credincioșilor și Icoana Maicii Domnului «Siriaca» de la această mănăstire. A fost strămutată din Biserica «Sfântul Lazăr» a acestui așezământ, unde fusese ținută din anul 1958 și până după evenimentele de după anul 1989. A cerut maicii starețe de atunci, Pelaghia Tudor, să o scoată de acolo și să o aducă aici, în biserica mare, pentru a ajuta lumea. Ziua de sărbătorire a acestei icoane se face în ziua sărbătorii Izvorului Tămăduirii, pentru că în proximitatea mănăstirii este un izvor făcător de minuni. Este o sărbătoare întreită pe care o sărbătorim împreună sub lumina Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos”, a spus Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul.

Sursa foto: Ziarul Lumina

La finalul Sfintei Liturghii, soborul de slujitori a mers în procesiune către agheasmatarul așezământului monahal, unde Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul a săvârșit slujba Sfințirii apei după rânduiala din Vinerea Luminată, binecuvântându-i pe cei prezenți prin stropire cu agheasmă.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Hram la Mănăstirea Ghighiu, de Izvorul Tămăduirii. Pelerinii s-au închinat la Icoana Maicii Domnului „Siriaca” (FOTO)”

Comentariile sunt închise.