Autoritățile din Qatar au transmis un mesaj fără echivoc în ceea ce privește organizarea Cupei Mondiale 2022, în care au precizat că toți suporterii vor fi în siguranță pe întreaga perioadă a competiției, însă propaganda LGBT va fi interzisă pe stadioane.
Abdullah Al Ansari, șeful Securității pentru Cupa Mondială din 2022, a oferit, miercuri, detalii despre condițiile de primire pentru suporterii LGBT, notează Ouest France, citată de Mișcarea de rezistență.
După ce au asigurat ca toți suporterii vor fi în siguranță pe perioada Cupei Mondiale, respective din 21 noiembrie până în 18 decembrie, autoritățile au spus că membrii comunității LGBT ar trebui să evite să dea semne ale apartenenței lor sexuale în public.
„Dacă un suporter flutură un steag curcubeu pe stadion și acesta i se va lua, nu va fi pentru că vrem să-l jignim, ci pentru a-l proteja. Dacă nu o facem, un alt spectator l-ar putea ataca. Dacă vrei să-ți exprimi punctul de vedere cu privire la cauza LGBT, fă-o într-o societate în care va fi acceptat. Dacă cumpărați un bilet, este pentru a participa la un meci de fotbal și nu pentru a demonstra. Așa că nu veniți să insultați o întreagă societate. Nu putem schimba legile sau religia pentru cele 28 de zile ale Cupei Mondiale”, a spus Abdullah Al Ansari.

- Așezarea moaștelor Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv în biserica mare a Mănăstirii Râmeț - 3 iulie 2025
- „O Chilie Athonită”: Statul român are două miliarde de euro pentru rachete Mistral din Franța, dar nu are bani pentru bursele elevilor - 3 iulie 2025
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Nivelul redevențelor pe care le încasează România de la firmele străine care exploatează resursele naturale este O RUȘINE NAȚIONALĂ - 3 iulie 2025