VIDEO | Jurnalist francez (Le Figaro): „Americanii sunt direct implicați în războiul din Ucraina”

Georges Malbrunot este corespondentul internațional principal al cotidianului francez Le Figaro. Acesta a participat recent la o emisiune la postul TV francez CNews unde a povestit experiențele avute în Ucraina, unde s-a dus să documenteze participarea voluntarilor străini care au răspuns apelului autorităților de la Kiev la războiul împotriva rușilor.

Iată ce a declarat acesta:

Tocmai am petrecut opt zile în Ucraina. Am însoțit voluntari francezi. Știți, a fost un apel la început al președintelui Zelenski, care a făcut apel la voluntari străini cu experiență de luptă, așa că am însoțit trei francezi, dintre care unul a fost soldat înainte și doi care au luptat împreună în Rojava împotriva ISIS. Deci oameni cu experiență militară. Am stat câteva zile cu ei.

Am avut surpriza și la fel și ei, să descoperim că, pentru a putea fi acceptați în armata ucraineană, ei bine, americanii sunt cei care conduc. Aproape că am fost arestați, ne-am confruntat cu un american care ne-a spus „Eu sunt conducătorul aici, nu ucrainenii, ci eu”.

Vorbesc de pregătirea și înscrierea voluntarilor străini în armata ucraineană.

Tipul mi-a dat chiar numele lui, este un veteran al războiului din Irak. Am verificat, totul va putea fi citit în Le Figaro săptămâna aceasta. La început a crezut că toți suntem voluntari și am fost extrem de surprins de violența limbajului acestui american.

Când a aflat că sunt jurnalist a fost un pic mai bine. Dar totuși, atitudinea lui a fost aceeași. „Eu sunt la conducere aici. Scoateți cardurile SIM din telefoane, în special cele internaționale. Vă vom da noi alte carduri SIM”.

Și apoi a trebuit să semnăm un contract până la sfârșitul războiului.

Și cine este la conducere? Sunt americanii, am văzut asta cu ochii mei. Este destul de semnificativ.

Știm că ieri au trimis 100 de arme noi care se numesc switchblade. Sunt un fel de drone care sunt trase cu mortar și apoi pot fi controlate de la distanță. Deci arme noi. Asta e oficial.

Au fost acolo încă de la început, acesta este adevărul. Am avut impresia, dincolo de aspectul romantic al acestui război, am crezut că o să fac un reportaj despre brigăzile internaționale de voluntari, dar m-am trezit față în față cu Pentagonul.

Dragoș Doran

About Dragoș Doran

Alături de Dreapta creștină și de Rost încă de la începuturi. Autodidact în ale scrisului.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „VIDEO | Jurnalist francez (Le Figaro): „Americanii sunt direct implicați în războiul din Ucraina””

  1. Suferinta unui popor , (datorita intereselor DE MOMENT , PE TERMEN MEDIU A BLOCURILOR MILITARE INTERNATIONALE POLITICE , ECONOMICE SI UNEORI SOCIALE ,) PRIN LIDERII LOR DE MOMENT , NU SE COMPARA LA ” NIVEL DE AFACERI FINANCIARE ” IN SPETA ARMAMENT , PRODUSE ENERGETICE , AGRO-ALIMENTARE , REFACERE DUPA CONFLICT , ASA ZIS ” AJUTOR UMANITAR ” ETC , CU INTERESUL NATIONAL SI SIGURANTA DE ” ZI CU ZI ” PRIVIND EXISTENTA SA SOCIALA , ECONOMICA , POLITICA A SIMPLILOR ” CETATENI VOTANTI ” AI POPORULUI RESEPCTIV .DAR ACUM SE PUBLICA DE FRANCEZII , CEEA CE SE STIA DE LA INCEPUT ” AFACEREA CU CONFLICTUL ” UKRAINA CA SI LA CORONA VIRUS ESTE A AMERICANILOR ” EI O CONTROLEAZA , EI O GESTIONEAZA , EI PROFITA AVEAU NEVOIE DE UN ” ACTOR ” LA NIVELUL LOR , ADICA STATUL RUS SI UN ACTOR MAI MARUNTEL SI LA PROPRIU SI LA FIGURAT ” ZELENSKI ” . Acum ramane de vazut , daca si ” Actorul ” polonez , pe tema sa pasionala de familie si actorul ” roman ” pe tema ” PAPUSARULUI EXTERN ” LA COMANDA , VA INTRA IN ACESTA ” PIESA TEATRALA MONDIALA „PE TEME DIFERITE UNII CU ” DEMOCRATIA ” ALTII CU ” NAZISMUL” MANIPULARE MONDIALA IN INTERES DE GRUP POLITIC ECONOMIC MILITAR INTERNATIONAL , INTERES CARE VA COSTA SI COSTA VIETII OMENESTI FARA VINA ACUM IN UKRAINA POATE MAINE IN TOATA EUROPA SI IN TOATA LUMEA

Comentariile sunt închise.