ACTUALIZARE ORA 19:30
Cu ocazia Zilei Românității Balcanice – 10 mai, reînnoim sentimentul nostru de solidaritate cu frații meglenoromâni, aromâni și istroromâni din statele balcanice, aflați în dificultate culturală, a declarat, marți, Senator Claudiu Târziu, președintele Comisiei pentru Românii de Pretutindeni.
„Ca stat înrudit, România are, în spirit european, obligații firești față de românii de la sud de Dunăre: aromâni, meglenoromâni, istroromâni sau dacoromâni, supuși unor procese nefaste de asimilare etnică și lingvistică.
Marcarea Zilei Românității Balcanice anume la 10 mai nu este deloc întâmplătoare. La 9 mai 1905, dând curs cererilor hotărâte și demersurilor energice ale României, sultanul Abdul Hamid al II-lea emitea la Constantinopol un Decret imperial, numit turcește Iradea, prin care românii din Imperiul Otoman, care cuprindea atunci o bună parte a Peninsulei balcanice, erau recunoscuți oficial drept a șaptesprezecea națiune, distinctă de națiunea greacă ortodoxă. Această Iradea a fost anunțată în ziua de 10 mai, Ziua Națională a Regatului Român. Astfel, România înregistra un strălucit succes diplomatic în favoarea conaționalilor săi de la sud de Dunăre, vorbitori ai dialectelor istorice ale limbii române comune: meglenoromân și aromân.
Ziua Românității Balcanice – 10 mai – a fost instituită prin Legea nr. 156/2021. Legea prevede că Ziua Românității Balcanice poate și ar trebui să fie marcată de către autoritățile administrației publice centrale și locale și de celelalte instituții ale statului, de către societatea civilă și persoane fizice și juridice de drept public ori privat, precum și de către reprezentanțele României în străinătate, prin organizarea și/sau participarea, în țară sau peste hotare, la programe și manifestări sociale, educative, cultural artistice, științifice etc. dedicate acestei sărbători”, a transmis, prin intermediul unui comunicat, senatorul Claudiu Târziu.
Știrea inițială
Cu ocazia Zilei de 10 Mai, Ziua Românilor din Balcani, președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, senatorul Claudiu Târziu, însoțit de o delegație, participă la slujba deTeDeumul, organizat de către Biserica Izvorul Tămăduierii-Mavrogheni.
Camera Deputaţilor a adoptat anul trecut, în calitate de for decizional, proiectul de lege prin care ziua de 10 mai este declarată Ziua Românităţii Balcanice, care poate fi marcată de către autorităţi, societatea civilă, persoane fizice şi juridice, precum şi de către reprezentanţii României în străinătate prin diverse manifestări sociale, educative, cultural-artistice, ştiinţifice dedicate acestei sărbători, se arată în proiectul de lege, anunță Rgnpress.ro.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi organizaţiile neguvernamentale interesate pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea acestor manifestări. Posturile publice de radio şi televiziune pot include în programele lor cu prioritate emisiuni culturale şi informative ori aspecte de la manifestări dedicate acestei sărbători în ţară şi peste hotare, mai precizează proiectul de lege.
- 31 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae, trecut în rândul sfinților în acest an - 5 octombrie 2024
- Curtea de Justiție a UE obligă România să recunoască actele de identitate obținute de persoanele transgender în alte state membre - 4 octombrie 2024
- Comisia Europeană solicită României să elimine restricțiile legate de stabilirea prețurilor și exportul de energie electrică și gaze - 4 octombrie 2024
Felicitari , domnului senator in cauza , se spune ca ” cu o floare nu se face primavara ” , dar macar este un inceput , ” ZIUA ROMANILOR DIN BALCANI ” Nu trebuie sarbatorita doar intr-o biserica , ci in toata ” Ortodoxia Romana ” ,DACA VREM SA FIM ORTODOXI CU RESPECT DE NEAM , fiindca si romanii aceia din Balcani , au trecut Dunarea SI AU MURIT IN RAZBOIUL DE INDEPENDENTA DE LA 1877 SI IN PRIMUL RAZBOI MONDIAL OASELE LOR SUNT PESTE TOT IN INSCRISURI SI LA MARASTI SI LA VIDIN . EI AU CREZUT IN ” TARA MAMA ” SI AU FACUT SACRIFICIUL SUPREM IAR FAMILIILE LOR NEVOIASE CU MAME SI COPIII LOR IN CARUTE AU TRECUT DUNAREA CA SA GASEASCA ADAPOST IN TARA ” MAMA” , din CADRILATER , DIN VOIEVODINA , DIN SERBIA , DIN BUCOVINA . Ne uitam la ” UKRAINA ” acum si uitam de descendentii nostrii din ROMANI , VLAHI , MACHIDONI DIN BALCANI.