Duminică, 8 mai, Adunarea Generală a Asociației „Rost” s-a reunit într-o ședință dedicată celor 20 de ani de la refondarea ei, a anunțat, luni, Claudiu Târziu.
„Rost este pentru mine locul în care m-am restaurat duhovnicește și am crescut din punct de vedere civic și cultural.
Ne-am ales un nou președinte de onoare în persoana Prințului Șerban Dimitrie Sturdza, completind astfel aristocrația spirituală (reprezentata de vrednicul de pomenire Părinte Gheorghe Calciu Dumitreasa, primul nostru președinte de onoare) și cea culturală (reprezentată de Răzvan Codrescu, al doilea președinte de onoare) cu aristocrația de sînge. Principele Șerban Dimitrie Sturdza este descendent direct al ultimului domnitor al Moldovei.
De asemenea, ne-am ales un nou Consiliu Director, pe care îl conduc și în care am bucuria de a face echipă cu Robert Alecu, vicepreședinte, Dragoș Moldoveanu, secretar general, Alina David și Marcel Bouroș, membri.

Nu în ultimul rind, i-am evocat cu drag și dor pe cei care s-au mutat la cer din ridurile noastre: Părintele Iustin Pârvu, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, Marcel Petrișor, Traian Popescu, Ion Gavrilă- Ogoranu – foști deținuți politic – , Nicolae Stroescu-Stinisoara și Răzvan Codrescu, scriitori și jurnaliști, și mai tinărul nostru frate Petru Ignat. Dumnezeu să-i numere cu drepții Lui!
Întrunirea s-a încheiat cu o agapă frățească.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”, a anunțat, pe Facebook, Claudiu Târziu.

- Claudiu Târziu: Cerem abrogarea imediată a Legii Vexler! Protest pe 15 ianuarie, de la ora 18:00, în Piața Universității din București - 30 decembrie 2025
- Academia Română: Identitatea poporului de pe ambele maluri ale Prutului este românească. Eminescu este liantul spiritual al românilor de pretutindeni - 30 decembrie 2025
- Sf. Gherasim de la Tismana, ultimul Crăciun la penitenciarul de la Târgu Ocna (1951): Aici va fi într-o zi pelerinaj. Acum pare cu neputinţă, dar dincolo de mijloacele omeneşti există o iconomie divină şi ea va renaşte omenirea - 25 decembrie 2025
