22-24 iulie. „Zilele Rezistenței”, la Sâmbăta de Sus. Programul manifestărilor

În perioada 22-24 iulie 2022, la Sâmbătă de Sus, va avea loc cea de-a 12 ediție a evenimentului „Zilele Rezistenței”, a anunțat Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu”.

„Am început săptămâna la finalul căreia se va desfășura a 12-a ediție a Zilelor Rezistenței, suită de manifestări memorial-culturale care reunesc sub streașina Munților Făgărașului, la Sâmbăta de Sus, pe cei care purtăm în suflete amintirea neștearsă a celor care au scris, la cumpăna veacului trecut, una dintre cele mai eroice și deopotrivă tragice pagini din istoria României.

În locurile unde, în urmă cu șapte decenii, se furișau luptătorii rezistenței armate făgărășene, conduși de Ion Gavrilă Ogoranu, primind ajutor tainic din partea Părintelui Arsenie Boca, astăzi urmașii și continuatorii idealurilor lor se adună, în spațiul modern pus la dispoziție de Academia Ortodoxă a Mănăstirii Brâncoveanu, comemorându-i lângă crucea monumentală ridicată în 1995, cinstindu-le jertfa prin simpozioane științifice, lansări de carte, proiecții de film, expoziții și alte activități”, au anunțat organizatorii.

Programul manifestărilor:

Vineri 22.07.2022- Sosirea participanților.

  • ora 9:00 – drumeție montană pe Valea Sâmbetei, la Chilia Părintelui Arsenie Boca;
  • ora 14:00: inaugurarea plăcii memoriale dedicate învățătorului Octavian Popaiov, fost deținut politic, din localitatea Sâmbăta de Sus, de către Asociația ,,Aurel A. Mureșianu” din Brașov;
  • ora 16:20 – proiectii de film – Aula Academiei Ortodoxe (programul filmelor proiectate va fi publicat ulterior).

Sâmbătă 23.07.2022 –Expoziție documentară (în foaierul Academiei Ortodoxe)

  • ora 10:13 – Sesiune de comunicări: „Luptând pentru Memorie, Adevăr și un Proces al Comunismului? In memoriam Gheorghe Jijie și Constantin Iulian”;
  • ora 13:14 – Pauză de masă;
  • ora 14:15 – Mărturii ale luptătorilor anticomuniști și urmașilor acestora – Partea I;
  • ora 15:16 – Restitutio. Proiecții de film din arhiva Fundației Ion Gavrilă Ogoranu. Imagini cu luptătorii anticomuniști în anii 1990;
  • ora 16:17 – Prezentări de carte;
  • ora 17:00-17:30 – Restitutio. Proiectii de film din arhiva Fundatiei Ogoranu. Imagini cu luptătorii anticomuniști în anii 1990;
  • ora 17:30-18:30 – Mărturii ale luptătorilor anticomuniști și urmașilor acestora – Partea II;
  • ora 19:00 – Pauza de masă;
  • ora 21:00 – Reuniuni libere, socializare.

Duminică 24.07.2022

  • ora 9:00 – Sfânta Liturghie – Biserica Mănăstirii Brâncoveanu;
  • ora 11:30 – Comemorarea anuală a luptătorilor în Rezistența armată anticomunistă din Țara Făgărașului – Crucea monumentală a luptătorilor.

Detalii program, organizare, protocol: Florin Dobrescu – Tel. 0722749249, E-mail: ogoranu@christian.

 

Raluca Oanță

About Raluca Oanță

Jurnalist cu peste 10 ani de experiență. A lucrat în presa scrisă și în televiziune. A absolvit Facultatea de Sociologie din cadrul Universității București; ulterior, a urmat un master de Antropologie și Dezvoltare Comunitară.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost