Radu Bădică, unul dintre cei mai vechi pescari sportivi profesioniști de crap din România, a murit miercuri, la doar 46 de ani.
Potrivit apropiaților, Bădică s-a simțit rău de dimineață și a murit în cursul serii. Era tatăl unei fete de doar 16 ani.
Vestea a căzut ca un fulger in comunitatea pescarilor, iar mesaje de compasiune și admirație au inundat rețelele de socializare, anunță Realitatea.net.
„Chiar dacă azi a încetat din viață, Radu Bădică va rămâne mereu în memoria noastră și a întregului fenomen de pescuit la crap din România. Drum lin, prieten drag! Îți mulțumim pentru tot ce ne-ai învățat, pentru toată pasiunea ta pentru pescuit și pentru toate poveștile pe care le spuneai cu atât de mult drag, ori de câte ori ne vedeam,” a anunțat Navitas Angling Romania.
Radu Bădică era considerat o adevărată legendă a pescuitului sportiv din România. A făcut parte dintr-un grup restâns care a pus bazele acestui sport în România. Deținător a peste 300 de trofee din diverse competiții, Bădică a fost membru în prima echipă care a reprezentat România la Campionatul Mondial de Pescuit la Crap, în anul 2000. În același timp, a practicat și judo.
Dublu vicecampion național în Campionatul Național de Pescuit la Crap, Bădică a câștigat de două ori Turneul celor 6 Cluburi din România. A pescuit pe majoritatea lacurilor mari din România și Europa, a format zeci de pescari și a fost o inspirație pentru mii de practicanți ai acestui sport.
- Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir (26 octombrie) - 25 octombrie 2025
- Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare), despre sfințirea Catedralei Naționale: Toți cei care suntem patrioți ținem la credința creștină, parte a identității noastre naționale - 25 octombrie 2025
- Reacție apatică la intenția Ucrainei de a închide licee românești. Nicușor Dan: Legea nu se aplică până în 2027. Ce transmite Ministerul de Externe - 25 octombrie 2025
