Opoziţia parlamentară din Franţa a eliminat din proiectul de lege sanitară propus de guvern cu privire la măsurile anti-covid articolul care prevedea reintroducerea certificatului sanitar pentru cei care călătoresc, transmit dpa şi AFP, citate de Agerpres.
Potrivit surselor citate, o parte din proiectul de lege prevedea posibilitatea de reintroducere a paşaportului sanitar pentru călătoriile în afara Franţei şi intrările pe teritoriul ţării în lunile viitoare. Cu toate acestea, Adunarea Naţională a eliminat complet articolul respectiv.
Acesta a fost primul proiect legislativ supus la vot în noua componenţă a Adunării Naţionale, executivul suferind astfel prima înfrângere în noua legislatură. Proiectul urmează să intre la vot în Senat. Chiar dacă guvernul mizează pe amendarea textului în favoarea sa, nu pare probabil că Senatul, unde dreapta are majoritate, se va conforma cererii sale, notează sursa citată.
Reamintim că Preşedintele francez Emmanuel Macron a pierdut majoritatea absolută în Adunarea Naţională, după al doilea tur al alegerilor legislative desfăşurate în luna iunie, după cum a relatat RostOnline.

- Nicușor Dan, în videoconferință la reuniunea convocată de premierul britanic Keir Starmer și de Emmanuel Macron pe tema sprijinului pentru Ucraina - 11 iulie 2025
- Acces restricționat în București pentru mașinile vechi și diesel. Ce prevede proiectul de 15 milioane de euro privind zona cu emisii reduse (LEZ) - 11 iulie 2025
- Sesizarea lui Nicușor Dan privind neconstituționalitatea Legii Vexler susține că opera lui Mihai Eminescu conține idei și concepții xenofobe, inclusiv antisemite - 11 iulie 2025