Dezbateri FINALE privind Legile Educației. Înregistrarea participanților, anunțată de minister cu doar 24 de ore înainte de videoconferința de marți

Ministerul Educației a anunțat, luni dimineața, cu doar 24 de ore înainte de dezbaterile online privind legile Educației, cum se pot înregistra cei care doresc să participe la această întâlnire importantă pentru viitorul școlii românești.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de minister și citat de News.ro, la dezbaterea publică sunt invitaţi să participe, în sistem online, toti cei interesaţi: persoane fizice şi juridice, organizaţii ale societăţii civile, societăţi comerciale, reprezentanţi ai instituţiilor publice interesate, reprezentanţi ai presei etc., în limita a 1.000 de persoane, numărul maxim admis de platforma electronică.

Înscrierea se va realiza în sistem electronic printr-un mesaj trimis la adresa de e-mail [email protected], până la data de 23 august, ora 11:00.

Înscrierea va conţine: numele şi prenumele participantului/reprezentantului legal, după caz, organizaţia pe care o reprezintă, datele de contact, numărul de telefon, adresa de e-mail la care se va transmite link-ul pentru logare, precum şi confirmarea participării la dezbatere.

Persoanele interesate să-şi prezinte verbal propunerea în cadrul dezbaterii publice sunt rugate să se înscrie la aceeşi adresă de e-mail şi vor avea la dispoziţie 3 minute pentru prezentare.

În situaţia în care propunerile formulate sunt semnificative, timpul dedicat susţinerii acestora poate fi prelungit, o singură dată, cu încă 3 minute, de persoana care coordonează desfăşurarea dezbaterii publice.

Propunerile se vor face în scris, în format electronic (word), cu specificarea secţiunilor, capitolelor, articolelor din proiectul de act normativ la care se face referire, prin formularul anexat (disponibil mai jos, sub tag-ul Materiale informative) şi se vor transmite la adresa de mail dedicată dezbaterii, până la data de 24 august ora 20:00.

Luarea cuvântului de către participantul/reprezentantul legal se va realiza în ordinea înscrierii pentru participarea la dezbaterea publică.

Ministerul Educaţiei organizează marţi, 23 august 2022 (orele 12:00 – 16:00) şi miercuri, 24 august 2022 (orele 12:00 – 16:00), în sistem de videoconferinţă, dezbaterea publică având ca temă cele două proiecte, astfel:

  • 23 august 2022: Legea învăţământului preuniversitar;
  • 24 august 2022: Legea învăţământului superior.

Proiectele de acte normative supuse dezabaterii publice pot fi consultate aici.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Dezbateri FINALE privind Legile Educației. Înregistrarea participanților, anunțată de minister cu doar 24 de ore înainte de videoconferința de marți”

Comentariile sunt închise.