Waitrose, unul dintre cele mai mari lanţuri de supermarketuri din Marea Britanie, a anunţat, luni, că va elimina termenul de valabilitate recomandat pentru aproape 500 de produse alimentare proaspete, în ideea de a lupta împotriva risipei alimentare, transmite agenția AFP, citată de Agerpres.
Începând din luna septembrie, Waitrose va renunţa să mai includă menţiunea ‘best before’ (a se consuma înainte de- n.red.), o dată până la care consumul unui produs este considerat sigur, pentru a-i încuraja astfel de consumatori să decidă singuri dacă alimentele sunt încă bune pentru a fi consumate.
„Risipa alimentară este în continuare o problemă majoră şi gospodăriile britanice aruncă anual 4,5 milioane de tone de alimente comestibile. Prin eliminarea datelor ‘best before’ de pe produsele noastre, vrem ca toţi clienţii să decidă singuri dacă un produs este sau nu bun de consum, ceea ce creşte şansele pentru ca produsul să fie consumat şi nu să fie aruncat la gunoi”, a declarat Marija Rompani, director pentru dezvoltare sustenabilă la grupul John Lewis, firma mamă care deţine lanţul de supermarketuri Waitrose.
Prin această decizie, Waitrose se alătură altor lanţuri de magazine din Marea Britanie, precum gigantul Tesco, care a eliminat datele ‘best before’ pentru peste 100 de produse proaspete încă din 2018. Mai recent, grupul Marks & Spencer a eliminat şi el datele ‘best before’ pentru peste 300 de fructe şi legume după un prim test are s-a încheiat cu succes.
În luna ianuarie a acestui an, Morrisons, un alt lanţ de supermarketuri din Marea Britanie, i-a încurajat pe consumatori să miroasă conţinutul unei sticle de lapte pentru a decide dacă mai este sau nu bun de consum.
- CFR MARFĂ: 1.550 de angajați fără salarii de patru luni. Cine răspunde? - 22 octombrie 2026
- APIA a autorizat plăți pentru 59% dintre fermieri. Ce se întâmplă cu ceilalți aproape 276.000? - 22 octombrie 2026
- Dronele lovesc nave în Marea Neagră. Cât de bine sunt protejate Portul Constanța și litoralul românesc? - 22 octombrie 2026

Comentariile sunt închise.