„Alături de Mircea Vulcănescu” Petiție online pentru ca denumirea Liceului Tehnologic din București să nu fie schimbată

Istoricul Marius Oprea a inițiat o petiție online prin care se solicită ca Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu” din Capitală să nu-și schimbe numele, după ce în presă a fost vehiculată informația că la adresa conducerii liceului se fac presiuni pentru modificarea numelui.

„Recent, s-a relatat în presă cum, în cazul Liceului Tehnologic Mircea Vulcănescu, persoane din conducerea liceului au fost contactate și convinse, prin mijloace asupra cărora nu e momentul să discutăm, să pornească chiar din partea instituției de învățământ demersurile de schimbare a numelui său. Dar care este rostul acestor demersuri, câtă vreme, în urmă cu doar 5 ani ele s-au dovedit inutile? Reamintim că, în vara anului 2017, Institutul ”Elie Wiesel” a făcut intervenții prin care a cerut autorităților locale și conducerii unor instituții de învățământ să modifice nume de străzi sau licee, ori să înlăture monumente de for public. Ele s-au dovedit, în cele mai multe cazuri, netemeinice, fiind respinse de autorități sau, acolo unde acestea s-au conformat, instanțe de judecată au anulat deciziile respective.

Pe 30 mai 2017, Președintele României promulga Legea Nr. 127  pentru instituirea Zilei naționale de cinstire a martirilor din temnițele comuniste, act normativ în a cărei expunere de motiv, fără echivoc, Mircea Vulcănescu este prezentat, alături de Radu Gyr, Iuliu Maniu, Nicolae Steinhardt, Tertulian Langa, Richard Wurmbrandt și alte nume mari, drept unul dintre martirii închisorilor politice comuniste. Lor le-a fost închinată, prin nominalizare expresă, această zi. Deci, Mircea Vulcănescu este cinstit, nominal și oficial, printr-o lege, într-o zi națională care îi este dedicată și lui. Este considerat explicit martir și victimă a terorii comuniste de un act normativ al Statului Român. Ne întrebăm, de ce un liceu, în aceste condiții, nu poate purta numele său.

(…)Este aberant ca în anul 2022, așadar la 33 de ani de la căderea comunismului, într-o ţară care a devenit membră NATO şi UE, conducerea unui liceu și consiliul local al unui sector al Capitalei să ia o decizie pe baza tezelor susţinute, în urmă cu 77 de ani, de structurile comuniste, la ordinele ocupantului sovietic. Și asta în condițiile în care Statul Român, prin Președinția și Parlamentul său, a condamnat oficial regimul comunist, ca ”regim ilegitim și criminal” și tot Statul Român, prin Președinția și Parlamentul său, i-a dedicat, explicit, inclusiv lui  Mircea Vulcănescu o Zi Națională, ulterior apariției Legii 217/2015, Parlamentul scoțându-l astfel de sub incidența ei și a oricărui act normativ sau sentință judecătorească anterioară”, se arată în petiție.

Petiția a fost semnată, până acum, de Lucia Hossu Longin, Nicolae Mărgineanu, Octav Bjoza (fost președinte AFDPR,  Sergiu Rizescu (președinte interimar AFDPR),  Maria Ploae, Marilena Rotaru, Marius Oprea, Gabriel Andreescu, Nicolae Constantinescu (președinte ”Fundația Memoria”), Florin Dobrescu,    senatorul Sorin Lavric, Dan Puric, Gheorghe Petrov, Moica Niculina, fostă deținută politică, Zoe Rădulescu, născută în închisoare, fiică de luptător în rezistență, Mona Șerbănescu, profesoară.

Petiția se poate semna aici.

Context

Liceul „Mircea Vulcănescu” din Capitală a ajuns din nou în ținta Institutului „Elie Wiesel”, asupra conducerii fiind făcute presiuni pentru schimbarea numelui instituției, a dezvăluit publicația Podul.ro, citată de RostOnline.

Abuzat în repetate rânduri de-a lungul ultimilor ani și finalmente strămutat din fostul sediu, Liceul Tehnologic „Mircea Vulcănescu” din București se pregătește, în secret, să-și schimbe numele, în urma a numeroase presiuni exercitate la adresa corpului profesoral.

Potrivit sursei citate, directoarea liceului a fost convocată în cursul lunii trecute, la 22 octombrie, la sediul Institutului Elie Wiesel, unde i s-a trasat sarcina de a schimba degrabă numele de ”Mircea Vulcănescu”, fiind avertizată că e mai bine să facă asta la propria inițiativă decât în urma altor demersuri.

După convocarea de la Institutul Elie Wiesel, directoarea liceului a fost telefonată chiar de primarul PSD-ist al Sectorului 4, Daniel Băluță, care a repetat întocmai, cu exact aceleași cuvinte, instrucțiunile deja primite la Institut, totodată prezentându-i procedurile pe care trebuie să le facă pentru a schimba cât mai repede numele de ”Mircea Vulcănescu”.

Toate aceste presiuni exercitate subteran la adresa corpului profesoral, doar pentru a schimba titulatura unui liceu și pentru a îngropa memoria unui intelectual de marcă asasinat în chinuri groaznice de regimul comunist, sunt, în realitate, preluări mizerabile ale acuzațiilor la fel de mizerabile ale tribunalelor militare (zise ale ”poporului”), care se bazau pe anchetele Securității genocidare.

Acest stil este practicat și de cei care se pretează să aplice Legea 217/2015, care repune în practica publică acele acuzații mincinose ce țin, pur și simplu, de rețetarul poliției politice, unde NU contează faptele respectivului, ci ideologia și eticheta care îi erau decise de securiști. E o formă de a compromite și de a ucide victimele din nou și din nou.

În baza acestei legi cu adresă s-a solicitat deseori autorităților locale  schimbarea numelor de străzi și școli sau demolări de statui ale unor personalități precum Vintilă Horia, Mircea Vulcănescu, Petre Țuțea și alții – catalogați drept ”legionari” sau ”profasciști”. Așa s-a instrumentat și retragerea titlului post-mortem de cetățean de onoare al orașului Târgu Ocna acordat lui Valeriu Gafencu, cel supranumit ”Sfântul Închisorilor” de către părintele Nicolae Steinhardt, notează sursa citată.

 

 


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost