Sâmbătă, 14 octombrie, în București, este anunțat un marș de protest intitulat „Tradiția noastră este iubirea”, prin care se cere legalizarea parteneriatelor civile și recunoaștea cuplurile formate din persoane de același sex, anunță R3Media.
Potrivit unui comunicat transmis de Asociația MozaiQ, marșul este organizat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund Romania, program finanțat de Islanda, Liechenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Organizatorii susțin că „România este una dintre ultimele șase țări din Uniunea Europeană care nu recunoaște cuplurile gay sub nicio formă” și că „România riscă amenzi de la CEDO dacă nu legalizează parteneriatele civile”.
România trebuie să demonstreze că aderă la principiile fundamentale ale Uniunii Europene, inclusiv drepturile LGBTI, se subliniază în comunicat.
Din comunicat nu lipsește îndemnul ca „România să nu fie parte a grupului de țări din Europa de est euro-sceptice, Ungaria, Polonia, Slovacia”.
Biserica Ortodoxă prăznuiește în 14 octombrie sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași.
Context:
Guvernul Ciolacu a aprobat, miercuri, 20 septembrie, un proiect de lege privind regimul străinilor în România, prin care sunt introduse anumite prevederi legale referitoare la căsătoriile dintre persoanele de același sex.
Iată ce prevede articolul respectiv:
La articolul 46, după alineatul (171) se introduc două noi alineate, alin. (172) și (173), cu următorul cuprins:
(172) Solicitarea de viză depusă de persoanele prevăzute la alin.(16) lit.g) va fi însoțită de certificatul de căsătorie eliberat în statul membru al Uniunii Europene unde s-a încheiat căsătoria.
(173) Certificatul de căsătorie prevăzut la alin.(172 ) are putere doveditoare în țară fără a fi necesară transcrierea în registrele de stare civilă române, doar în scopul acordării dreptului de ședere pe teritoriul statului român, în condițiile stipulate de dreptul Uniunii Europene, soților, cetățeni ai statelor terțe, din căsătoriile dintre persoane de același sex, încheiate sau contractate într-un stat membru al Uniunii Europene.”
Asociația Accept a salutat, într-un comunicat postat pe facebook, „efortul modic depus de membrii Guvernului prin această inițiativă” legislative, însă critică forma în care proiectul a fost aprobat, după cum a relatat RostOnline.
- Comisia Europeană: Instanțele din România trebuie să aplice dreptul UE chiar și atunci când acesta contrazice deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) - 17 noiembrie 2025
- Nicușor Dan, despre războiul din Ucraina: Pentru Alianța în care suntem trebuie să plătim. O parte din bani o să-i luăm de la sănătate și de la educație și o să-i ducem la industria de apărare - 17 noiembrie 2025
- Daniel David, actualul ministru al Educației, a primit 50.000 de euro pentru a studia efectul parfumului de trandafir asupra creierului - 16 noiembrie 2025
