Duminică, 8 octombrie, ora 16:00, la Fundația „Sfânta Irina” din Voluntari, Ilfov, are loc lansarea volumului „Pentru o medicină creștină – In honorem Pavel Chirilă, cu ocazia împlinirii vârstei de 75 de ani”, a anunțat, sâmbătă, Librăria Sophia.
Volumul este coordonat de Ion-Marian Croitoru și Sebastian Moldovan.
„Doctorul Pavel Chirilă a insistat mereu asupra dimensiunii creștine a actului medical: Cercetarea bolnavului se face cu rugăciune, sfială, îngrijorare, respect, solicitudine maximă, uimire duhovnicească”.
Întotdeauna a dat mărturie că există o strânsă legătură între vindecarea trupească și cea sufletească, având convingerea că „actul medical este un act eclezial, căci în bolnav suferă Hristos, în doctorlucrează Hristos”. Faptul că a avut o preocupare permanentă pentru persoanele cu boli incurabile, mai ales în fază terminală, ni-l arată pe doctorul Pavel Chirilă având un caracter puternic, un suflet de o mare generozitate și, nu în ultimul rând, un creștin conștient că nu se poate trăi duhovnicește dacă nu ai mereu „gândul la moarte”, spune ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

- „România onestă?” Nicușor Dan, prezent la lansarea candidatului USR la Primăria Capitalei, după ce a promis că nu se va implica în campania electorală - 3 noiembrie 2025
- Valuri de ură împotriva Bisericii - 3 noiembrie 2025
- Patriarhia Română, punct de vedere referitor la interpretarea piesei „Avem o țară” de către grupul Tronos Junior - 2 noiembrie 2025
