Peste 50 de profesori de istorie din Bacău au fost convocați pentru a fi învățați cum să predea „Istoria evreilor. Holocaustul”, o nouă materie introdusă în programa școlară începând din acest an.
Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Universitatea „George Bacovia” din Bacău și Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău au organizat Consfătuirea profesorilor de istorie din județul Bacău „Predarea Holocaustului în școlile din România. Tendințe actuale”, anunță Deșteptarea.
La eveniment au participat și reprezentanții Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, Alexandru Florian, director general, și Roxana Popa, cercetător.
Cu această ocazie, participanții au primit din partea Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România – „Elie Wiesel”, auxiliarul didactic „#LecțiadeistorieALTFEL. Povești de viață din perioada Holocaustului”, destinat elevilor de gimnaziu și liceu, profesorilor de istorie, dar și un bogat material bibliografic.
Întrunirea s-a finalizat cu o sesiune de discuții, care a fost moderată de prof. dr. Jeny Ghioc, inspector școlar de specialitate la Inspectoratul Școlar Județean Bacău, și de prof. Gabriel Stan, de la Colegiul Economic „Ion Ghica” Bacău.
- „Avram Iancu. Secvențe biografice” de Ionuț Țene, cu o prefață de acad. Ioan Aurel Pop. Omagiu la 200 de ani de la nașterea eroului național - 3 octombrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): România trebuie să solicite CE suspendarea de urgență a importurilor de ouă din Ucraina, așa cum a făcut și Bulgaria - 3 octombrie 2024
- Ministrul Agriculturii, reacție seacă și întârziată la importurile de ouă din Ucraina: Este nevoie de o intervenţie a Comisiei Europene - 3 octombrie 2024
Niciun cuvant despre Progromul impotriva Romanilor anticomunisti omorati de calaii evrei comunisti in Perioada ’48-’53!
Este ceva firesc si normal ” pentru unii care conduc acesta tara , prin cozile lor de topor ” , din apologetica relatiilor ( media ) actuale putem mentiona , ” Presedinte de tara ” , decorat de statul Israel , fost sef de serviciu SRI , decorat de ” statul Israel ” PENTRU MERITE DEOSEBITE ( Prepunem ca dansul le stie mai bine ca noi , acele merite ” deosebite ” decat noi simplii ” votanti de la tara ” Daca ne intorcem putin in trecut cu o suta si ceva de anii , vedem ” Marea colonizare agricola, comerciala si industriala ” din Moldova , Bucovina si Moldova de peste Prut , putem spune ” Deci este firesc pentru unii ” ALESI ” cozi de topor , sa ne intoarcem la ” RADACINI ” adica ” MAREA COLONIZARE EVREIASCA IN MOLDOVA „. Acum in restul „FOSTELOR PROVINCI ROMANESTI ” MUNTENIA si AREDEALUL fiind mai ” dificila ” privind alte ” INTERESE EUROPENE EXTERNE IN AREDEAL SI ALTE INTERESE TURCIA IN MUNTENIA ” Dar nu are de ce sa ne mire privind ” Acest inceput de colonizare evreiasca ” sau ( ALTE INCEPTURI DE COLONIZARE CA ACUM 200 DE ANI ) , acum are alte ” VALENTE SI ALTE FORME CONFORM MOMENTULUI ” si ca de obicei ” Incepe cu – asa zisa ” FORMARE EDUCTIONALA A COPIILOR ” , nu inventam acum ” ROATA MANIPULARII ASA ZIS EDUCATIONALE ” ii punem doar ” SPITE ” . In concluzie ” AVAND IN VEDERE AXA RAULUI RUSIA -CHINA ( declaratii presedinte SUA ) , noi presupunem ca AXA ” BINELUI LOR , ESTE SUA -ISRAEL ” . Ramane de vazut unde va fii in timp ” BINELE ROMANIEI CA STAT IN TEXT ( DAR NU APLICAT ) INDEPENDENT SI SUVERAN SI BINELE NOSTRU ASA ZIS DEOCAMDATA ” CETATENI ROMANI „
Ce facem fraților, ne aduc astia iar în situația de sfârșit de secol XIX și început de secolul XX?!..