DNA solicită, joi, ridicarea imunităţii fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii de la USR. Procurororii îi acuză de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, anunță News.ro.
„În conformitate cu prevederile constituţionale şi legale, procurorul-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referatul cauzei, în vederea sesizării Preşedintelui României şi Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale faţă de trei persoane, cu privire la săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, forma participaţiei penale fiind autoratul şi, respectiv complicitatea”, a transmis, joi, DNA.
Potrivit procurorilor, la data de 17 iunie 2020, Comisia Europeană a lansat Strategia europeană privind accelerarea dezvoltării, fabricării şi distribuţiei vaccinurilor împotriva COVID-19 prin care propunea o abordare centralizată pentru achiziţia unor opţiuni viabile de vaccinuri şi care a presupus negocierea de către Comisia Europeană a unor acorduri de achiziţie anticipată cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre.
”Vaccinurile urmau să fie distribuite statelor membre UE în funcţie de numărul populaţiei, iar decizia cu privire la vaccinarea prioritară a anumitor categorii de populaţie revenea statelor membre. De precizat este faptul că statele membre aveau posibilitatea să utilizeze, într-un termen de 5 zile de la notificare, o clauză de „opt-out”, astfel că nu erau obligate să suporte niciun fel de contribuţie pentru vaccinurile pe care decideau să nu le solicite”, arată procurorii.
Potrivit acestora, ”sunt cercetate aspecte legate de modalitatea în care, în perioada ianuarie – mai 2021, persoane din Guvernul României, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi în lipsa oricăror documente/analize care să ateste necesitatea achiziţiei, ar fi contractat un număr mult mai mare de doze de vaccin (Pfizer şi Moderna), în condiţiile în care numărul persoanelor eligibile pentru vaccinare comunicat de statul român Comisiei Europene era de 10,7 milioane”.
”Concret, deşi dozele de vaccin contractate anterior datei de 01 ianuarie 2021 (37.588.366 doze) ar fi fost suficiente pentru vaccinarea unui număr de peste 23 milioane persoane, două dintre cele trei persoane faţă de care se solicită formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale, beneficiind de ajutorul celei de a treia, ar fi tranzacţionat şi ordonanţat la plată achiziţia în plus a cantităţii de 52.805.690 doze de vaccin, în valoare totală de 1.005.498.687 euro, la care se adaugă TVA, sumă care constituie un prejudiciu adus bugetului statului”, mai arată procurorii.
Potrivit acestora, la solicitările transmise au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi dosarul de urmărire penală, în copie, compus din 27 de volume.
”Persoanele faţă de care s-a solicitat sesizarea Preşedintelui României şi Senatului României pentru formularea cererilor de efectuare a urmăririi penale beneficiază de prezumţia de nevinovăţie”, au mai transmis procurorii.
Persoanele pentru care se solicită ridicarea imunităţii sunt Florin Cîţu, fost premier la data achiziţiei, şi foştii miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii de la USR.
În 21 septembrie 2021, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) anunţa că a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect modalitatea de achiziţionare a dozelor de vaccinuri anti-COVID19, de la declanşarea pandemiei.
Urmărirea penală la momentul respectiv se făce in rem.
- 31 de ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Dumitru Stăniloae, trecut în rândul sfinților în acest an - 5 octombrie 2024
- Curtea de Justiție a UE obligă România să recunoască actele de identitate obținute de persoanele transgender în alte state membre - 4 octombrie 2024
- Comisia Europeană solicită României să elimine restricțiile legate de stabilirea prețurilor și exportul de energie electrică și gaze - 4 octombrie 2024
Astia sunt ” sagetiile de serviciu asa zis oficiale ” pe limba infractorilor din piata , se pare ” ca decidentii de mana a doua peste ei , domnul in cauza cu ISU si cu tripleta ” DE LA VREMEA COVID ” nu apare , se pare ca peste domnii decidentii de mana a doua , de la vremea aceea , decidentul sef national , nu apare , dar apar ” plevustiile ” cu un alt spectacol national , privind ” ROLUL DNA ” si combaterea coruptiei nationale la MILIARDE DE EURO . Dosarul se va incheia la fel ca toate dosarele de ” MARE EVAZIUNE FISACLA ” DIM ROMANIA , cu asa zisa ” condamnare a plevistilor ” , dupa care ” urmeaza prescriptie fapta ” DAR BANII FRAUDATII NU SE VOR RECUPERA NICIODATA , ” AU ALIMENTAT DE MULT ALTE INTERESE NATIONALE SI EUROPENE ” Dar ” avem un dosar media , care va fii mult discutat media , inaninte de alegerii ” CU PRO SI CONTRA ” DA BINE LA VOTANTI , Vorba romanilor acum 2000 mie si ceva de ani ” PAINE SI CIRC ” pentru popor . Paine mai putin restrictionata de ” imposibilitati plata ” , circ cat cuprinde pe propaganda MEDIA . Este bine ca fac si aia un ban la audienta , doar suntem in ” democratie si capitalism salbatic „