„Cutia poștală a lui Moș Crăciun”. Campanie derulată de Poșta Română pentru promovarea scrisului de mână în rândul copiilor

Poșta Română a demarat campania „Cutia poștală a lui Moș Crăciun”, în cadrul căreia copiii pot trimite scrisori lui Moș Crăciun, până pe 21 decembrie.

Scrisorile trebuie să fie scrise neapărat de mână, căci prin această campanie Poșta Română își propune să susțină tradiția scrisului de mână.

Campania se desfășoară în întreaga țară, iar Moșul s-a angajat că va răspunde fiecărei scrisori în parte.

Acest lucru a fost posibil prin extinderea parteneriatului pe care Moș Crăciun și spiridușii îl derulează cu poștașii, de 161 de ani, de la momentul înființării Poștei Române.

Scrisorile se pot amplasa în următoarele locații:

Cele 51 de oficii de distribuire din București, respectiv cele aflate în proximitatea locuinței;

Cele 26 de oficii de distribuire din Ilfov;

Cele 7 oficii de distribuire din Giurgiu;

Oficiul Poștal 1 Iași, strada Cuza Vodă,  Nr. 3;

Oficiul Poștal 2 Constanța, strada Aleea Daliei Nr. 2;

Cele 17 oficii poștale din județul Cluj;

Oficiul Poștal Târgoviște 1, Strada Doctor Marinoiu, Nr. 2;

Oficiul Poștal Ploiești 1, Piața Victoriei, Nr. 8;

Oficiul Poștal 1 Timișoara, Bv. Revolutiei Nr.2 (Poșta Mare);

Oficiul Poștal Alba Iulia 1 – Str. Nicolae Titulescu, Nr. 10A, bl.Columna, sc. A, ap. 14, spatiu comercial, Municipiul Alba Iulia, jud. Alba;

Oficiul Poștal Brașov 1 – Str. Nicolae Iorga, nr. 1, Municipiul Brașov, jud. Brașov;

Oficiul Poștal Sfântu Gheorghe 1 – Str. 1 Decembrie 1918, Nr. 18, Municipiul Sfântu Gheorghe, jud. Covasna;

Oficiul Poștal Miercurea Ciuc 1 – Str. Kossuth Lajos, Nr. 3, Municipiul Miercurea Ciuc, jud. Harghita;

Oficiul Poștal Târgu Mureș 1 – Str. Revolutiei, Nr. 2/A, Municipiul Târgu Mureş, jud. Mureș;

Oficiul Poștal Sibiu 1 – Str. Mitropoliei, Nr. 14, Municipiul Sibiu, Jud. Sibiu;

Oficiul Poștal Craiova 1, Strada Unirii, Nr. 54, Dolj.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost