PE a aprobat noul pact privind migranții. Statele membre trebuie să le asigure solicitanților de azil condiții de locuit, educație și asistență medicală

Parlamentul European (PE) a aprobat, miercuri, noul pact privind migrația și azilul, fiind adoptate zece acte legislative.

Noul pact vizează, printre altele, solidaritatea și responsabilitatea statelor membre pentru preluarea migranților, reguli pentru gestionarea situațiilor de criză, dar și respectarea unor standarde de primire a migranților, potrivit unui comunicat transmis de Parlamentul European.

Solidaritate și responsabilitate

Pentru a ajuta țările Uniunii aflate sub presiunea fluxurilor de migranți, restul statelor vor putea să contribuie prin transferul de solicitanți de azil sau beneficiari de protecție internațională pe teritoriul lor, prin contribuții financiare sau prin sprijin operațional și tehnic. Vor fi actualizate și criteriile potrivit cărora se stabilește statul membru responsabil de examinarea cererilor de protecție internațională (așa-numitul „Regulament Dublin”).

Acest regulament a fost aprobat cu 322 voturi pentru, 266 împotrivă și 31 abțineri.

Gestionarea situațiilor de criză

Regulamentul privind situațiile de criză și forță majoră introduce un mecanism de intervenție în situațiile în care sosirile cresc brusc. Astfel, țările Uniunii care se confruntă cu un număr excepțional de persoane care sosesc din țări terțe se pot baza pe solidaritatea și sprijinul celorlalte țări.

Acest regulament a fost aprobat cu 301 voturi pentru, 272 împotrivă și 46 abțineri.

Proceduri de azil mai rapide

La nivelul întregii Uniuni se va stabili o nouă procedură comună de acordare și retragere a protecției internaționale. Procesarea cererilor de azil la frontierele UE va trebui să se facă mai rapid în viitor, cu termene-limită mai scurte pentru solicitările nefondate sau inadmisibile.

Regulamentul a fost aprobat cu 301 voturi pentru, 269 împotrivă și 51 abțineri.

Primirea solicitanților de azil

Statele membre vor trebui să le asigure solicitanților de azil standarde de primire echivalente în ceea ce privește, de exemplu, condițiile de locuit, educația și asistența medicală. Solicitanții de azil înregistrați vor putea începe să lucreze cel târziu la șase luni după depunerea cererii. Condițiile de detenție și restrângerea dreptului la liberă circulație vor fi reglementate, pentru a-i descuraja pe solicitanți să se mute dintr-o țară a Uniunii în alta.

Acest regulament a fost aprobat cu 398 voturi pentru, 162 împotrivă și 60 abțineri.

Pe același subiect:

Pactul UE privind migrația și azilul, la un pas de votul final în Parlamentul European

Unanimitate în UE privind reforma în domeniul migrației. Solidaritate OBLIGATORIE între statele membre, în anumite situații, pentru preluarea migranților


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „PE a aprobat noul pact privind migranții. Statele membre trebuie să le asigure solicitanților de azil condiții de locuit, educație și asistență medicală”

  1. Toate aceste impuneri sunt legitime numai în situația în care o țară ( nu un stat, căci nu statul reprezintă țara) si-a pierdut Suveranitatea și deci, i se pot dicta condițiile în care poate exista și cum poate functiona DIN EXTERIOR .
    Din cîte știu eu, nu e cazul țării noastre, cel puțin nu s-a făcut public nimic in acest sens.

    Guvernul de la București fiind însă compus din agenți ai intereselor străine și mai mult ca probabil ai iudeo-masoneriei, desigur că va tăcea mîlc și ne va pune pe umeri nouă povara dispariției gliei strămoșești, și locuirea teritoriului țării noastre de alte popoare decît cel ce a locuit- o peste 2000 de ani.
    Bruxelles NE DISTRUGE CONTINUITATEA și cei ce ar trebui să o păzească , o vând .

Comentariile sunt închise.