ULTIMA ORĂ! Ministrul Cătălin Predoiu: România este pregătită să implementeze Pactul UE privind migrația. Ne apropiem repede de momentul așteptat

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a anunțat, marți, că România este pregătită să implementeze Pactul UE privind migrația și azilul.

Mai mult, ministrul Predoiu și-a exprimat nerăbdarea până la „momentul așteptat”, în care reforma sistemului privind migrația o să intre în vigoare.

Declarația ministrului român este total diferită de poziția unor țări precum Ungaria, Polonia și Slovacia, care au anunțat că nu vor accepta cotele de migranți impuse de UE.

Iată declarația ministrului Cătălin Predoiu:

„După mulți ani de negocieri, ne apropiem foarte repede de momentul așteptat- intrarea în vigoare a reformei sistemului privind migrația și azilul. Această reformă istorică nu ar trebui să fie adoptată doar pe hârtie, ci să schimbe fundamental modul în care lucrăm în teren, la frontiere și pe teritoriul nostru.

Atenția se mută acum pe implementarea acestor reforme, iar Conferința de la Gent reprezintă primul pas important în acest proces. Am avut, în ultima perioadă de timp, mai multe întâlniri cu omologii mei și acest subiect a figurat mereu pe ordinea de zi.

Implicarea tuturor actorilor relevanți, la nivel politic, operațional și tehnic este esențială pentru îndeplinirea cu succes a obiectivelor urmărite, în sinergie cu sprijinul financiar adecvat.

România este pregătită să implementeze Pactul privind migrația și azilul și am demarat deja activități în acest sens.

În anticiparea implementării reformei, pe parcursul anului 2023, împreună cu Comisia Europeană și Agențiile UE am derulat un Proiect Pilot la frontiera cu Serbia și am demonstrat cum o foarte bună practică poate prevala, uneori, unei legislații imperfecte, care va fi  în curând înlocuită.

Implicarea noastră în această inițiativă a fost în concordanță cu pașii activi pe care țara noastră îi întreprinde în cadrul eforturilor regionale de reducere a fluxurilor de migrație ilegală și de consolidare a securității frontierelor externe.

Acest instrument a fost foarte util și acțiunile preventive au contribuit la reducerea cu 97% a fluxurilor de migrație ilegală, iar numărul depistărilor de intrări ilegale a scăzut cu 50%.

Rezultatele pozitive ale Proiectului Pilot ne-au încurajat să continuăm. Am făcut un nou pas prin transformarea colaborării fructuoase cu Comisia și agențiile UE, într-un nou Cadru de Cooperare, pe care deja avem un ritm foarte bun de implementare și înregistrăm progrese.”

În perioada 29- 30  aprilie 2024 a avut loc la Gent, Belgia, Conferința Ministerială privind operaționalizarea Pactului privind migrația și azilul, organizată de Președinția belgiană a Consiliului Uniunii Europene.

Evenimentul a reunit miniștrii de interne sau de migrație din statele membre UE și din țările asociate Schengen, reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Agențiilor UE relevante. România a fost reprezentată de ministrul Cătălin Predoiu.

Context:

Parlamentul European (PE) a aprobat, recent, noul pact privind migrația și azilul, fiind adoptate zece acte legislative, după cum a relatat RostOnline.

Noul pact vizează, printre altele, solidaritatea și responsabilitatea statelor membre pentru preluarea migranților, reguli pentru gestionarea situațiilor de criză, dar și respectarea unor standarde de primire a migranților, potrivit unui comunicat transmis de Parlamentul European.

Ulterior, Ungaria, Polonia și Slovacia au anunțat că nu vor accepta cotele de migranți impuse de UE.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


5 comentarii la „ULTIMA ORĂ! Ministrul Cătălin Predoiu: România este pregătită să implementeze Pactul UE privind migrația. Ne apropiem repede de momentul așteptat”

    • Probabil la judecata de apoi a lui Iisus Hristos. La Apocalipsă. Până atunci, niciun trădător nu va plăti nimic. De ce? Fiindcă poporul român este un popor adormit și în mare parte spălat pe creier de presa progresistă. Poporul român are nevoie de o MARE TREZIRE pe toate planurile: Spiritual, Moral, Cultural, Economic și Politic. O Mare Trezire care să transforme conștiinta oamenilor și care să schimbe paradigma în România!

  1. Cred că ar fi mai bine ca miniștrii să se exprime în nume propriu , întrucît habar nu au ce crede ” România ” despre un subiect dat.
    Iar faptul că aceasta ar fi ” pregătită ” este o inducerea în eroare grosolană, deoarece din discurs nu rezultă de fapt absolut nimic referitor la evenimentul pentru care sa fie pregătită țara aceasta .
    Ar putea fi orice.

  2. Eheei,cum avea să se întâmple această multitudine de acte trădătoare de neam și țară,cu Ceaușescu și ai săi la conducere??!!De aceea au fost eliminați…fizic.

Comentariile sunt închise.