Claudiu Târziu (AUR): Suntem gardienii suveranității, libertății, familiei și economiei naționale

Senatorul Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al Alianței pentru Unirea Românilor, candidat pentru Parlamentul European la alegerile din 9 iunie, explică în detaliu care sunt cele patru obiective majore ale misiunii europarlamentarilor AUR în Parlamentul European.

„În campania AUR pentru Parlamentul European, pusă  sub deviza  Apărătorii Patriei Române, spunem românilor din întreaga țară în primul rând ce avem de apărat – la Bruxelles, dar și acasă – noi, viitorii eurodeputați conservatori.

În primul rând, după mai bine de 30 de ani de captivitate, avem de recuperat statul român din ghearele mafiei transpartinice și transnaționale. Adică avem de apărat suveranitatea României și identitatea noastră națională, care trebuie să rămână obligatoriu neștirbite.

Deopotrivă, avem de apărat libertatea noastră, pusă la grea încercare și ajunsă la un pas de a fi sugrumată în timpul pandemiei. Libertate care stă permanent sub semnul întrebării prin tot mai numeroasele hotărâri aberante luate de către Comisia Europeană și girate de ticăloasa majoritate neo-marxistă Parlamentul European.

Avem de apărat familia,  așa cum o cunoaștem din veci,  cea alcătuită dintr-un bărbat și o femeie, care pot da naștere pruncilor.  Numai așa am existat în istorie, numai așa vom continua să existăm, și nu prin tot felul de așa-zise „familii” alcătuite din persoane de același sex, nu prin smintitoarea ideologie de gen, nu prin educația pornografică care se predă deja în școlile din toată Uniunea Europeană și care le distruge copiilor inocența. Avem de apărat, deci, viitorul.

Și, deloc în ultimul rând, avem de apărat economia națională, atât cât mai există. Trebuie să ne protejăm resursele și să le folosim în beneficiul nostru, trebuie să-i sprijinim pe fermierii români împinși spre faliment în contextul războiului din Ucraina, în timp ce guvernul României nu face nimic, iar Bruxelles-ul ridică din umeri. Agricultura națională, industria națională trebuie apărate. Nu vom accepta nicio măsură din cele prevăzute în Pactul Verde European, care, cică, ar reduce spre zero emisiile de carbon în Uniunea Europeană, însă cu sacrificarea tuturor economiilor europene, ceea ce depășește orice imaginație.

Acestea sunt cele patru ținte care dau sens și rost  prezenței AUR în Parlamentul European, prin votul românilor.

Astăzi este mai clar ca niciodată că trebuie schimbată întreaga conducere a Comisiei Europene. A venit vremea ca președinta Ursula von der Leyen să fie trimisă acasă, iar suveraniștii, patrioții, conservatorii să preia frâiele pentru a salva atât Uniunea Europeană, cât și statele naționale de periculosul proiect politic al  superstatului federal european unic”, conchide liderul AUR Claudiu Târziu, potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost