Europarlamentul Claudiu Târziu, președintele CNC AUR și liderul delegației partidului în PE, a criticat în termeni duri proiectul privind lansarea unui card european de sănătate, explicând că acesta nu este altceva decât un mijloc de constrângere și control.
Declarația a fost făcută ca reacție la informația potrivit căreia un proiect pilot privind lansarea cardului european de vaccinare va fi implementat, din septembrie 2024, în cinci state UE.
„Pașaportul de vaccinare revine. Acum, într-o nouă prezentare.
Cei care ne acuzau pe noi, ăștia care mirosim mai repede apucăturile totalitare, că suntem conspirationiști, ar trebui să-și înghită vorbele.
Un proiect pilot pentru lansarea cardului european de vaccinare va fi implementat, din septembrie 2024, în cinci țări UE (Letonia, Grecia, Belgia, Germania și Portugalia), urmînd ca din 2026 să fie extins în toate statele membre.
Proiectul a fost dospit în „laboratoarele” UE încă din 2018, cînd Consiliul European a propus mai multe direcții de acțiune, iar Agenția Europeană pentru Sănătate a finanțat un studiu pentru evaluarea acceptării publice a unui astfel de card și pentru dezvoltarea unor strategii privind introducerea cardului european de vaccinare la nivelul UE.
Cardul nu este decât un mijloc de constrângere și control.
În timpul plandemiei am reușit să blocăm o lege care instituia certificatul verde de vaccinare. În următorul exercițiu de supunere nu va mai exista posibilitatea de a face asta”, a transmis, joi, pe Facebook, europarlamentarul Claudiu Târziu.
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR): Avem nevoie de un președinte suveranist, care nu poate fi altul decât Călin Georgescu. Dați un vot pentru o Românie suverană! - 2 decembrie 2024
- CCR a validat primul tur al alegerilor prezidențiale. Turul al doilea, între Călin Georgescu și Elena Lasconi, va fi pe 8 decembrie. - 2 decembrie 2024
- Comisia Europeană a cumpărat 2.250.000 de fiole de Remdesivir, medicament folosit în caz de COVID-19, în numele a 13 state membre - 2 decembrie 2024