La data de 25 august 2024, mai mulți credincioși români s-au adunat în fața Capelei Mitropolitane „Sfinții Trei Ierarhi” din Cernăuți pentru a participa la o slujbă religioasă oficiată în aer liber de preotul Cristofor, parohul capelei, după ce locașul de cult a fost sigilat de autorități, anunță Agenția BucPress.
La slujbă au participat și câțiva lideri ai comunității românești, care au venit să-și exprime solidaritatea cu membrii comunității religioase.
Preotul Cristofor a predicat timp de zece minute, atât în română, cât și în ucraineană, despre situația dramatică cu care se confruntă comunitatea, relatând cum aceasta a fost lipsită de acces în interiorul criptei. Discursul său a fost unul de încurajare și de apel la unitate, notează sursa citată.
În timpul slujbei, la fața locului a intervenit poliția, monitorizând desfășurarea evenimentului. Intervenția forțelor de ordine a creat o atmosferă tensionată, dar slujba a continuat fără incidente. Credincioșii au continuat să se roage sub cerul liber.
Istoricul cernăuțean Dragoș Olaru, prezent la slujbă, a comentat evenimentul pe rețelele de socializare, scriind: „Prima slujbă religioasă sub cerul liber de la Cripta Mitropolitană din orașul Cernăuți s-a încheiat cu vizita organelor de forță. 25.08.2024.”
Pe același subiect:
- Nivelul Dunării crește alarmant. Ungaria și Slovacia, în alertă. Debitul fluviului se va dubla în următoarele zile și în România. Nicio reacție de la guvern - 19 septembrie 2024
- Misiunea UE pentru „neutralitate climatică” se extinde în România. Lista celor 16 orașe înscrise în program - 19 septembrie 2024
- Europarlamentarul Claudiu Târziu (AUR), apel în plenul Parlamentului European pentru sprijinirea României, în contextul inundațiilor - 18 septembrie 2024
Axest teritoriu furat de Ucraina trebuie sa revina Romaniei. Khazarii sa plece de unde au venit.
Sub cerul liber se rugau primii creștini.
Faptul că ” forțele de ordine ” – cîinii de pază ai dictaturilor de pretutindeni – au venit nechemati , demonstrează clar faptul că religia creștină e prigonita, acest lucru neintimplindu-se nici religiei islamice și nici celei mozaice . Pentru moment .
Umbra întunecată care conduce astăzi Vaticanul – Societatea lui Isus , iezuitii – prin agentul ei, Bergoglio, lucrează din răsputeri la anihilarea oricărei forme de creștinism în lume , prin infiltrarea tuturor acestor forme cu agenții lor ce operează distrugerea religiei creștinătății din interior .
Pentru a aduce pe lume religia unică mondială, cea a adorarii Naturii și a zeitatilor păgâne , și scufundarea creștinismului mai întîi în clandestinitate iar mai apoi în uitare.
Pentru a înțelege ce vedem sub ochii noștri, trebuie mai întîi să cunoaștem Scopurile clicii mondialiste . Iar acestea sunt multiple și descrise foarte bine în numeroase lucrări de autori curajoși precum și de cei propagandisti – cum ar fi printre cei din urmă Marilyn Ferguson în ” Conspirația Varsatorului ” sau William Harman de la Institutul de Cercetări ” Stanford ” din SUA în ” Imaginile schimbătoare ale omului ” .