Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a ținut să adreseze comunității musulmane un mesaj cu ocazia începerii lunii postului Ramadan, dar a omis începutul Postului Sfintelor Paști pentru creștinii ortodocși.
Ramadan Karim!, a transmis Ilie Bolojan conducerii cultului musulman şi întregii comunităţi musulmane din România, etnici turci și tătari.
„De Ramadan, avem oportunitatea să cunoaştem tradiţiile şi patrimoniul comunității musulmane, împreună cu care am construit în timp o civilizaţie bazată pe diversitate, cunoaştere şi respect reciproc. Am încredere că aceste valori ne vor ajuta să traversăm împreună dificultăţile actuale, generate de război şi de reapariția curentelor extremiste.
Fie ca această perioadă dedicată rugăciunii şi postului în luna Ramadan să fie un prilej de reflecţie şi comuniune, de bucurie şi speranţă pentru întreaga dumneavoastră comunitate, să ne inspire să păstrăm vie flacăra unităţii în diversitate, care a făcut din România o patrie a ospitalităţii şi a convieţuirii în pace și unitate!”, a transmis, vineri, 28 februarie, președintele interimar al României, Ilie Bolojan.
Pe de altă parte, Ilie Bolojan a omis să facă vreo referire la Postul Sfintelor Paști pentru creștinii ortodocși, care a început luni, 3 martie.

- Partidul Acțiunea Conservatoare anunță un plan pentru reunificarea României cu Republica Moldova - 29 septembrie 2026
- Societatea civilă și mediul academic susțin tot mai ferm abrogarea Legii Vexler - 28 septembrie 2026
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, numit vicepreședințe al Partidului Politic Creștin European (ECPP) - 24 septembrie 2026

Cred ca aveți așteptări prea mari de la Bolojan!