România are dreptul și datoria să își apere copiii de orice formă de manipulare travestită în progres, a declarat, în Parlamentul României, deputatul Robert Alecu (Acțiunea Conservatoare), potrivit unui comunicat primit pe adresa redacției.
Robert Alecu subliniază că identitatea României s-a construit „de-a lungul secolelor în jurul bisericii, al satului, al limbii și al valorilor morale care au ținut acest popor unit în fața oricărei furtuni istorice.”
„Astăzi, această identitate este pusă sub presiune. În numele modernizării, al progresului sau al așa-numitei „corectitudini”, ni se propun modele străine, ideologii fără noimă, concepte care răstoarnă învățămintele bunului-simț și regulile firești ale educației. În școală, locul unde ar trebui să cultivăm mintea și sufletul copilului român, se insinuează tot mai des ideea că valorile tradiționale ar fi „depășite”, iar credința-„incomodă”.
Nu vorbim aici despre libertate, ci despre confuzie impusă prin autoritate. Despre o pedagogie care înlocuiește discernământul cu directive ideologice. Despre o educație care riscă să devină instrument de uniformizare culturală, nu de formare a caracterului”, precizează Robert Alecu.
Potrivit acestuia, România are dreptul și datoria să își apere copiii de orice formă de manipulare travestită în progres.
„Educația nu poate fi ruptă de cultura și credința poporului care o naște. Nu putem accepta ca familia naturală, rolul părintelui sau sensul firesc al omului să fie transformate în simple experimente sociale- în încercări de a rescrie natura însăși. Națiunea noastră a supraviețuit imperiilor, dictaturilor și experimentelor sociale pentru că a știut să-și păstreze busola morală. Astăzi, această busolă trebuie apărată din nou- nu cu lozinci, ci cu luciditate, cu hotărâre și cu credința că adevărul nu se negociază.
Fac apel la toți cei care mai cred în România profundă- părinți, profesori, preoți, intelectuali și oameni politici- să nu lase educația copiilor pradă ideologiilor. O țară care își pierde rădăcinile nu își mai poate regăsi drumul, iar un popor care își uită credința nu mai are ce apăra. România creștină, România familiilor ei, România demnă trebuie să rămână vie. Iar rolul nostru, aici, în Parlament, este să o apărăm cu demnitate, cu curaj și cu frică de Dumnezeu”, a mai spus deputatul Robert Alecu.
- Premierul Robert Fico: Slovacia este pregătită să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina - 9 martie 2026
- Patriarhia Română, de Ziua Deținuților Politici: Avem îndatorirea morală de a ne aminti de românii care s-au jertfit mărturisind credința creștină în fața ateismului - 8 martie 2026
- Foștii deținuți politici, comemorați luni la Memorialul Închisoarea Pitești - 8 martie 2026
