România va putea menține în funcțiune trei grupuri energetice pe cărbune până în 2029, în urma renegocierii cu Comisia Europeană a calendarului de decarbonare a producției naționale de energie electrică, a anunțat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, informează Profit.ro.
„România va avea în continuare active centralele pe cărbune. Trei grupuri vor fi active până la finalul anului 2029, 2 dintre ele cel puțin până la finalul lunii august a anului viitor. (…) Ceea ce este foarte important, Complexul Energetic Oltenia rămâne activ pe cărbune la capacitate maximă până la finalul verii anului viitor, iar o mare parte, de aproximativ 990 MW capacitate instalată, rămâne activă până la finalul anului 2029 cel puțin. Vom avea în continuare active grupurile pe cărbune din orașul Craiova, pentru a menține în continuare furnizarea de agent termic pentru populație, energie electrică și abur pentru compania Ford, și cele de la Govora, care în această iarnă, până în vară, când va intra noul sistem energetic al municipiului (Râmnicu Vâlcea – n.r.), vor produce agent termic pentru locuitori″, a declarat Bogdan Ivan.
El a arătat că România ar fi trebuit să închidă capacități de producție pe cărbune de 1.755 MW la 31 decembrie 2025. ″Acest lucru ar fi dus la slăbirea securității energetice a României, la o penurie energetică. În situația în care ar fi fost oprite aceste grupuri, din cauza volumului mult mai mare de importuri, care vedem că au un preț foarte mare, am fi avut și o creștere a facturilor românilor″, a punctat ministrul Energiei.
- Investitorii străini pun presiune pe Guvern: cer reducerea taxelor, eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri și disciplină fiscală - 6 noiembrie 2026
- Rectificarea bugetară 2026: mai mulți bani pentru sănătate, dar ce se întâmplă cu investițiile? - 5 noiembrie 2026
- Iarna energetică 2026–2027: de ce avertizează Guvernul asupra riscurilor de alimentare - 5 noiembrie 2026
