Strategia LBGT anunțată de Comisia Europeană nu a rămas fără ecou în România. Un semnal puternic a venit de la Patriarhia Română, prin vocea purtătorului de cuvânt, părintele Adrian Agachi.
Reacția a venit în contextul celor mai recente informații vehiculate în spațiul public, potrivit cărora copiii ar putea să-și aleagă genul indiferent de vârstă, conform noii strategii recomandate de Comisia Europeană privind egalitatea LGBT.
„Opțiunea de schimbare a sexului indiferent de vârstă este cea mai recentă „strategie” la nivel european.
În timp ce suntem confruntați cu un spor demografic negativ (numărul de decese este mai mare decât numărul nașterilor), cu o îmbătrânire accelerată a populației la nivel european, cu o descreștere alarmantă a numărului de familii cu copii, acum vedem și tinerele generații împinse la o confuzie fără precedent în perioada cea mai vulnerabilă a vieții lor.
Din fericire, strategia nu este obligatorie la nivelul statelor membre, ci doar „recomandată” acestora – ea poate fi adoptată sau, după caz, lăsată deoparte.
În Cartea Facerii stă scris clar: „Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat și femeie” (Facerea 1, 27).
A făcut bărbat și femeie. Și i-a făcut să rămână astfel, nu să se joace cu propria identitate după bunul plac. Indiferent de vârstă”, a scris, vineri, pe Facebook, părintele Adrian Agachi.
- Premierul Robert Fico: Slovacia este pregătită să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina - 9 martie 2026
- Patriarhia Română, de Ziua Deținuților Politici: Avem îndatorirea morală de a ne aminti de românii care s-au jertfit mărturisind credința creștină în fața ateismului - 8 martie 2026
- Foștii deținuți politici, comemorați luni la Memorialul Închisoarea Pitești - 8 martie 2026

Un comentariu la „Semnal puternic! Părintele Adrian Agachi: Dumnezeu a făcut bărbat și femeie. Și i-a făcut să rămână astfel, nu să se joace cu propria identitate după bunul plac”
Comentariile sunt închise.