Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare, a declarat că Legea Vexler, retrimisă în Parlament de președintele Nicușor Dan și votată, din nou, în forma inițială, nu trebuie promulgată.
Într-o intervenție video de la Strasbourg, acolo unde Parlamentul European s-a reunit în ședință plenară, Claudiu Târziu a criticat în termeni duri gestul deputatului Silviu Vexler de a rupe un afiș care conținea imaginea unor personalități marcante ale culturii românești.
„Când Eminescu, Iorga și Eliade sunt aruncați la gunoi, națiunea română este în primejdie. Astăzi (miercuri), în plenul Camerei Deputaților, Silviu Vexler a rupt ostentativ un afiș cu zece mari personalități ale culturii și istoriei românești, chiar la tribuna Parlamentului, sub privirile impasibile ale majorității.
Un gest de intimidare și dispreț față de memoria națională.
Afișul fusese adus de Robert Alecu, deputat ACT, pentru a avertiza asupra pericolului legii Vexler, o lege care transformă cultura română în vină și libertatea de exprimare în risc penal. Nicio sancțiune pentru gest. În schimb, legea a fost adoptată cu voturile PSD, PNL, USR și UDMR”, a spus Claudiu Târziu.

Potrivit acestuia, partidul Acțiunea Conservatoare nu acceptă cenzura memoriei naționale, umilirea națiunii române și nici legi cu reflex totalitar.
„Vineri seară protestăm la Monumentul foștilor deținuți politici din Piața Presei, București. Am protestat în Parlament. Vom protesta în stradă. Vom protesta oriunde va fi nevoie. Legea Vexler nu trebuie promulgată!”, a mai spus europarlamentarul Claudiu Târziu.
Context
Deputatul Silviu Vexler a rupt miercuri, în Parlamentul României, un afiș care conținea imaginea unor personalități marcante ale culturii românești, după cum a relatat RostOnline.
Pe același subiect:
- 24 ianuarie. Unirea Principatelor Române - 23 ianuarie 2026
- Opt ani de la trecerea la Domnul a mărturisitoarei Aspazia Oțel Petrescu - 23 ianuarie 2026
- Nicușor Dan, despre Consiliul pentru Pace propus de Trump: Ne consultăm cu țări europene de care suntem mai apropiați. Taxa de un miliard de euro nu este obligatorie - 23 ianuarie 2026
