Europa riscă să devină subordonată, divizată și dezindustrializată dacă nu se transformă într-o „federație autentică”, a declarat fostul prim-ministru italian și președinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, într-un discurs susținut luni la Universitatea Ku Leuven din Belgia, notează Curs de Guvernare.
Potrivit lui Draghi, „menținerea puterii impune Europei să treacă de la confederație la federație”, deoarece ordinea globală „este în prezent moartă”.
El a susținut că în domeniile în care Europa s-a „federalizat”- comerțul, concurența, piața unică, politica monetară- este „respectată ca o putere și poate negocia ca una singură”.
În acest sens, Draghi a amintit de acordurile UE cu India și Mercosur.
„Unde nu am făcut-o – în domeniul apărării, al politicii industriale, al afacerilor externe – suntem tratați ca un ansamblu slab de state de dimensiuni medii, care trebuie divizate și tratate în consecință (…). Un grup de state care se coordonează rămâne un grup de state – fiecare cu drept de veto, fiecare cu un calcul separat, fiecare vulnerabil la a fi luat unul câte unul”, a mai spus Mario Draghi.
El și-a descris propunerea ca fiind un „federalism pragmatic” care „permite ieșirea din impasul în care ne aflăm astăzi fără a subordona pe nimeni”.
„Dintre toți cei prinși acum între SUA și China, doar europenii au opțiunea de a deveni ei înșiși o putere autentică. Așadar, trebuie să decidem: rămânem doar o piață mare, supusă priorităților altora? Sau luăm măsurile necesare pentru a deveni o singură putere? O Europă care nu își poate apăra interesele nu își va păstra valorile mult timp”, a mai spus Mario Draghi, potrivit sursei citate.
- Campanie de strângere de semnături pentru abrogarea Legii Vexler - 17 februarie 2026
- Guvernul ungar se implică în procesul intentat de Consiliul Naţional Secuiesc privind regiunile naționale, inclusiv așa-zisul Ținut Secuiesc - 16 februarie 2026
- Marco Rubio, la Munchen: Ne dorim ca Europa să fie puternică. Europa trebuie să supraviețuiască - 15 februarie 2026

Corect spus , fiindca ” cine stie cum se imparte banul mondial , stie cum se imparte puterea ” acesta avand in vedere exeprienta lui Mario Draghi , Banca Centrala Europeana , si rezultatele lui unele bune altele rele , din trecutul sau la Banca Centrala Europeana , privind doua ” recesiuni americane ” ceea din 2008 , si ceea din 2012 , sustinute ” financiar de devalorizare , EURO , E.C , cat si de transferuri masive de capital sucurasale banci europene , catre asa zise ” banci mama americane ” .Dar dupa calul troian ” UKRAINA ” , nimeni nu doreste o ” EUROPA PUTERNICA ” rivala SUA , RUSIA , CHINA , ISRAEL , etc, etc , de accea , sigur ” EUROPA VA DEVENII FANARIOTA , ca in trecutul feudal , fiecare cu feuda lui , DAR CU UN ASA ZIS CONDUCATOR ” APARENT POLITIC ” prin ” PARLAMENTUL FANANARIOT IN CAUZA ” De alfel ca si in ROMANIA , experinta de intai , la toate cele a ” EUROPEI ” Doamne ajuta