Postul Sfintelor Paști

Luni, 23 februarie, pentru creștinii ortodocși începe Postul Sfintelor Paști sau Postul Mare, o perioadă de pregătire duhovnicească pentru cel mai mare praznic al Bisericii Ortodoxe, Învierea Domnului.

Praznicul Învierii Domnului va fi anul acesta în data de 12 aprilie.

În timpul Postului Mare, vor fi 5 duminici speciale dedicate Ortodoxiei (1 martie), Sfântului Grigorie Palama (8 martie), Sfintei Cruci (15 martie), Sfântului Ioan Scărarul (22 martie) și Sfintei Maria Egipteanca (29 martie).

Pocăință și pregătire

În primele patru zile ale postului are loc Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, un imn liturgic al pocăinței, care amintește de istoria mântuirii.

Un alt element specific îl reprezintă Liturghia Darurilor înainte sfințite atribuită Sfântului Grigorie Dialogul, oficiată numai în perioada Postului Mare.

Ultima săptămână a Postului Mare este dedicată rememorării pătimirilor mântuitoare ale Domnului Iisus Hristos, de la intrarea Sa triumfală în Ierusalim până la răstignire și punerea în mormânt. Biserica cheamă credincioșii la rugăciune, pocăință și priveghere, pentru a trăi împreună cu Hristos jertfa Crucii și a se pregăti duhovnicește pentru bucuria Învierii.

Postul Paștelui este cel mai lung și mai aspru dintre posturi pentru că îi pregătește pe creștini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului.

Sunt în total patruzeci de zile de post, amintind de perioada de post pe care a ținut-o Mântuitorul Iisus Hristos imediat după Botezul Său în Iordan.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost