Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare), despre depozitarea gazelor românești în Ucraina: O greșeală istorică!

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului Acțiunea Conservatoare (ACT) a caracterizat depozitarea gazelor românești în Ucraina, așa cum prevede acordul încheiat joi de Nicușor Dan, drept o greșeală istorică.

Reamintim că potrivit documentelor semnate joi de președintele Nicușor Dan și omologul ucrainean Volodîmîr Zelenski se găsește și un acord referitor la sectorul energetic, care prevede posibilitatea ca producția de gaze din România să fie stocată în Ucraina.

„Gazele din Marea Neagră, depozitate în Ucraina? O greșeală istorică: să ne expunem resursele într-o țară în război, așa cum se menționează în acordul de cooperare încheiat de Nicușor Dan cu Volodîmîr Zelenski”, a transmis, vineri, pe Facebook, europarlamentarul Claudiu Târziu.

Ce prevede acordul în sectorul energetic

Acordul cadru de cooperare în sectorul energetic prevede, printre altele:

„să exploreze posibilitatea utilizării facilităților subterane de stocare a gazelor din Ucraina pentru depozitarea gazelor provenite prin Coridorul Vertical de Gaze, precum și a gazelor din viitoarea producție din Marea Neagră, în cadrul proiectului Neptun Deep, care va acoperi atât necesarul de gaze al Ucrainei, cât și va asigura stocarea lor în siguranță”.

Cu alte cuvinte, se are în vedere ca producția de gaze a României să fie depozitată în Ucraina.

Citiți și:

Producție comună de drone și stocarea gazului românesc din Marea Neagră în Ucraina. Ce prevăd înțelegerile semnate de Nicușor Dan și Zelenski


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare), despre depozitarea gazelor românești în Ucraina: O greșeală istorică!”

  1. Cum a fost si cu tezaurul trimis la rusi. Nu îl vom mai vedea vreodată. Tot așa și cu gazele…….

    • Mă întreb, să fie acest acord o greșeală de politician naiv, nepregătit, prea mic pentru un război așa de mare, sau o trădare conștientă de genul marionetă, gata să sacrifice interesul național pentru îndeplinirea poruncilor stăpânilor lui de la Bruxelles și Kyev?

Comentariile sunt închise.