Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat luni că Franța va permite desfășurarea temporară a aeronavelor sale purtătoare de arme nucleare în țări aliate, ca parte a noii sale strategii nucleare, notează Spotmedia.
El a anunțat o amplă revizuire a doctrinei nucleare a Franței, pentru „descurajarea avansată” ce include, pentru prima dată în istorie, desfășurarea temporară a unor arme nucleare pe teritoriul altor state europene aliate.
Macron a declarat că noua doctrină prevede „desfășurarea temporară a unor elemente ale forțelor noastre aeriene strategice în țări aliate”, dar a subliniat că nu va exista nicio împărțire a procesului decizional cu alte state în ceea ce privește utilizarea armelor nucleare, scrie AP.
Discuțiile privind astfel de aranjamente au început cu Marea Britanie, Germania, Polonia, Țările de Jos, Belgia, Grecia, Suedia și Danemarca, a spus Macron în timpul unui discurs susținut la o bază militară de la L’Île Longue, în nord-vestul Franței, care găzduiește submarinele balistice ale țării.
Macron a mai afirmat că Franța își va crește numărul de focoase nucleare de la nivelul actual, sub 300, aceasta fiind prima creștere de acest tip cel puțin din 1992, fără a preciza însă cifra exactă.
- Legea Vexler produce efecte. Bustul poetului Octavian Goga, înlăturat din Iași - 16 aprilie 2026
- Ursula von der Leyen anunță o aplicație UE de verificare a utilizatorilor din mediul online, pe modelul certificatului digital COVID-19 - 16 aprilie 2026
- Claudiu Târziu avertizează: Schimbarea de lider la Budapesta nu anunță o îmbunătățire semnificativă în relația cu România - 14 aprilie 2026
