Preşedintele Nicuşor Dan efectuează joi o vizită la Varşovia, la invitaţia omologului său polonez, Karol Nawrocki, a anunțat Administrația Prezidențială.
Vizita Președintelui Nicușor Dan în Polonia are loc în contextul Zilei Solidarității româno-polone, 3 martie, dată care marchează semnarea „Convenției de alianță defensivă între Regatul României și Republica Polonă” din 1921, simbol al prieteniei și al legăturilor profunde care unesc poporul român și cel polonez.
Potrivit sursei citate, tema securității europene va reprezenta un subiect principal al discuțiilor, în contextul riscurilor generate de agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei și de conflictele din Orientul Mijlociu. Astfel, convorbirile se vor axa pe colaborarea României și a Poloniei pentru menținerea solidarității europene și aliate, cu obiectivul principal de întărire a posturii de descurajare pe Flancul Estic al NATO.
Totodată, vor fi discutate modalitățile cele mai bune pentru a dezvolta cooperarea bilaterală în domeniul securității și al industriei apărării, precum și la nivel multilateral, în cadrul oferit de Formatul București 9, a cărei următoare reuniune va avea loc anul acesta la București în luna mai.
Președintele României va mai avea întrevederi cu premierul Donald Tusk, precum și cu mareșalul Seimului Republicii Polone, Włodzimierz Czarzasty, și mareșalul Senatului, Małgorzata Kidawa-Błońska. Nicușor Dan va participa și la un eveniment economic organizat de Camera de Comerț și Industrie Polono-Română (PRBCC), a mai precizat Administrația Prezidențială.
Agenda vizitei este disponibilă aici.
- Legea Vexler produce efecte. Bustul poetului Octavian Goga, înlăturat din Iași - 16 aprilie 2026
- Ursula von der Leyen anunță o aplicație UE de verificare a utilizatorilor din mediul online, pe modelul certificatului digital COVID-19 - 16 aprilie 2026
- Claudiu Târziu avertizează: Schimbarea de lider la Budapesta nu anunță o îmbunătățire semnificativă în relația cu România - 14 aprilie 2026

Mucea in Polonia… Un nou episod al serialului de un penibil grotesc si de un comic de situatie involuntar… Cu un ne-comic jalnic, bolnav (mintal patologic)…