Președintele Nicușor Dan a confirmat marți că două dintre persoanele din echipele cu care a lucrat în campania electorală apar în fotografiile false distribuite înainte de alegerile prezidențiale din luna mai 2025.
Întrebat fiind într-o conferință de presă dacă informația potrivit căreia există o legătură între autorii fotografiei și o echipă cu care a lucrat, Nicușor Dan a răspuns:
„Sunt două lucruri clare. Unu – eu am făcut plângerea la DIICOT a doua zi după ce elementele astea au apărut în spațiul public. Și doi – da, în campania electorală am lucrat cu mai multe echipe, care, în fine, au fost subcontractate de alte firme cu care am lucrat, și, da, e o certitudine că, în ancheta DIICOT, două dintre aceste persoane au fost și în fotografiile de care vorbim. Mai departe, este treaba procurorilor, e foarte bine că au ajuns până aici, cât mai curând să răspundă la întrebarea esențială „cine i-a plătit pe oamenii ăștia”.
Context
DIICOT a efectuat mai multe audieri în cazul fotografiilor publicate de Elena Lasconi pe 1 mai 2025, cu doar trei zile înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, în care susținea că ar fi surprins o întâlnire secretă din decembrie 2024 între Nicuşor Dan, Victor Ponta și Florian Coldea. Atât Nicuşor Dan, cât și Victor Ponta au depus plângeri, notează Observator.
- Legea Vexler produce efecte. Bustul poetului Octavian Goga, înlăturat din Iași - 16 aprilie 2026
- Ursula von der Leyen anunță o aplicație UE de verificare a utilizatorilor din mediul online, pe modelul certificatului digital COVID-19 - 16 aprilie 2026
- Claudiu Târziu avertizează: Schimbarea de lider la Budapesta nu anunță o îmbunătățire semnificativă în relația cu România - 14 aprilie 2026
