Lumina educaţiei – speranţă pentru viaţă
Cu bucurie duhovnicească binecuvântăm pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar, la începutul anului şcolar 2017-2018.
Aflaţi la vârsta căutării şi a marilor idealuri, copiii şi tinerii sunt binecuvântați de Domnul nostru Iisus Hristos ca fiind modele de inocenţă şi sinceritate, zicând: „Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea” (Marcu 10, 15).
În societatea secularizată de astăzi, idealurile mari de viaţă sunt adesea reduse la dorinţe mărunte, de împlinire imediată şi prin orice mijloace a unor obiective materiale. De aceea, Familia, Biserica şi Şcoala sunt chemate să ofere copiilor şi tinerilor, pe lângă cunoștințe intelectuale, şi o formare spirituală pentru a trăi viaţa în comuniune de iubire faţă de Dumnezeu şi de oameni. În acest sens, trebuie intensificată cooperarea dintre Familie, Biserică şi Şcoală, pentru a apăra inocenţa, sinceritatea şi nevoia de creştere spirituală a copiilor şi a tinerilor în comuniune şi într-o comunitate care cultivă valori permanente, ca: recunoştinţa faţă de părinţi, profesori şi binefăcători, prietenia, dărnicia şi întrajutorarea.
Familia reprezintă lăcaşul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii părintești, filiale şi fraterne ca lumină a educaţiei care leagă între ele generațiile trecute, prezente şi viitoare.
Biserica, astăzi, prin Programul catehetic „Hristos împărtăşit copiilor” şi Proiectul „Alege Şcoala!”, prin tabere educaționale, activităţi artistice şi sportive, se străduiește să inspire copiilor şi tinerilor cultura prieteniei şi a iubirii darnice sau generoase, să prevină abandonul şcolar, să suplinească lipsa de afecţiune din familiile cu părinţi plecaţi la muncă în străinătate, să încurajeze copiii şi tinerii talentaţi să-şi cultive talantul, adică darurile native.
Şcoala, prin ora de Religie şi prin celelalte discipline care cultivă valorile educaţionale permanente, doreşte să ofere copiilor şi tinerilor lumini pentru viaţă, spre a putea discerne mai uşor între provocări efemere şi perspective durabile în viaţă.
Cu prilejul începutului anului școlar 2017-2018, ne rugăm Preasfintei Treimi, Maicii Domnului şi tuturor sfinţilor să ocrotească pe toţi elevii, părinţii şi cadrele didactice din învăţământul preuniversitar şi să le dăruiască tuturor multă sănătate şi ajutor, pace şi bucurie în viaţă!
† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
- Claudiu Târziu: Avem resurse naturale râvnite de marile puteri ale lumii, dar nu avem conducători care să le apere și să le valorifice în interes național - 3 februarie 2026
- Nou semnal către federalizarea Europei: Manfred Weber, liderul PPE, propune funcția de președinte al UE din 2029 - 3 februarie 2026
- România, prezentă la prima reuniune ministerială dedicată MINERALELOR CRITICE, organizată la Washington. Delegația este condusă de Oana Țoiu - 3 februarie 2026

Limba oficiala dar cum in Biserica exista Glosolalia, intelegem!