Zilele acestea se împlinesc 34 de ani de la mineriada din 13- 15 iunie 1990, „unul dintre cele mai sângeroase episoade ale războiului româno-român”, după cum a transmis Claudiu Târziu, președintele CNC AUR.
„Se împlinesc 34 de ani de la mineriada din 13-15 iunie 1990, unul dintre cele mai sângeroase episoade ale războiului româno-român.
Mii de oameni bătuți, zeci de morți, sute de arestați ilegal, mineri folosiți ca torționari… Liderii studenților și ai partidelor de opoziție în pericol de moarte, salvați doar cu ajutorul taburilor.
Totul pentru a stopa protestele opoziției și societății civile, etichetate de puterea neocomunistă drept „tentativă de lovitură de stat legionară”. O tragedie care a culminat cu mulțumirile adresate minerilor de către președintele de atunci, Ion Iliescu.
Această nenorocire a declanșat primul mare val de emigrare post-comunistă, mulți români valoroși părăsind țara definitiv.
Până astăzi, politicienii responsabili, Iliescu, Roman, Măgureanu și alții, nu au fost pedepsiți”, a transmis, pe Facebook, Claudiu Târziu.
Slujbe de pomenire și mars comemorativ
Victimele Mineriadei din 1990 au fost comemorate , joi, în Piața Universității, fiind oficiate două slujbe de pomenire la troițele ridicate în memoria celor care și-au pierdut viața în timpul tragicelor evenimente din perioada 13-15 iunie, notează Ziarul Lumina.
Prima slujbă de pomenire a fost săvârșită la orele amiezii de un sobor de preoți din Protoieria Sector 3 Capitală condus de părintele protopop Florin Busuioc, iar cea de-a doua a fost oficiată ulterior de un sobor de preoți din cadrul Administrației Cimitirelor și Crematoriilor Umane (ACCU), condus de părintele Gheorghe Dilirici, coordonatorul preoților slujitori în cimitirele de stat din Capitală.
Tot joi, în memoria victimelor Mineriadei, în Capitală a avut loc un marș comemorativ.
- Programul de vizitare a Catedralei Naționale în perioada 24 decembrie 2025 – 8 ianuarie 2026 (comunicat) - 20 decembrie 2025
- Protest în Capitală față de Legea Vexler. Claudiu Târziu (Acțiunea Conservatoare): Tăcerea ne face complici! Această lege nu trebuie promulgată - 19 decembrie 2025
- Acord în UE: 90 de miliarde de euro pentru Ucraina, în 2026 și 2027. Ungaria, Slovacia și Cehia nu participă la împrumut - 19 decembrie 2025
