Europarlamentarul Claudiu Târziu a criticat decizia CCR privind secretizarea declarațiilor de avere, explicând că transparența în funcția publică nu e un moft, ci o obligație.
Reamintim că, joi, Curtea Constituţională a decis că declaraţiile de avere şi interese să nu mai fie publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Integritate şi nici pe paginile online ale altor instituţii publice, iar aceste declaraţii nu mai trebuie să cuprindă veniturile şi bunurile soţilor şi copiilor.
„Este un pas înapoi. Un pas periculos. Cazul Buzatu ne-a arătat că declarațiile de avere pot fi ocolite. Adevărat. Dar răspunsul nu e să le desființăm. Răspunsul este să întărim controlul, nu să-l abolim.
Transparența în funcția publică nu e un moft, ci o obligație. Dacă averea provenită din corupție poate fi ascunsă în familie, iar asta se numește „protecția vieții private”, atunci statul alege deliberat opacitatea.
Aceasta nu este o decizie juridică. Este o lovitură morală. Și încă o dovadă, dacă mai era nevoie, că drumul spre curățirea clasei politice nu este o prioritate”, a transmis europarlamentarul Claudiu Târziu.
Pe același subiect:
- Pelerinaj de Florii, sâmbătă, 4 aprilie, în București (program oficial) - 31 martie 2026
- Radu Miruță: Ministerul Apărării discută cu 15 companii din Ucraina pentru producția de drone prin SAFE - 31 martie 2026
- Nicușor Dan insistă cu trecerea la euro: Trebuie să fie un obiectiv pentru România - 30 martie 2026
