Consilierul prezidențial Cristian Diaconescu a transmis, printr-un comunicat de presă, că o eventuală decizie privind dislocarea de militari români într-o zonă de conflict nu poate fi luată unilateral de Președintele României.
Conform cadrului legal național, „o eventuală decizie privind dislocarea de militari români într-o zonă de conflict trebuie adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și supusă aprobării Parlamentului României”, se precizează în comunicatul de presă.
Totodată, Cristian Diaconescu susține că `în niciun context, oficial sau neoficial, Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, nu a declarat și nici nu a sugerat că țara noastră este dispusă sau intenționează să trimită militari români în Ucraina~.
„Dimpotrivă, declarațiile sale publice au subliniat în mod constant continuarea sprijinului multidimensional al României pentru Kiev, fără a include perspectiva dislocării de trupe în țara vecină aflată în conflict. Aceasta este în concordanță cu poziția națională stabilită în urma consultărilor cu reprezentanții partidelor politice, în pregătirea participării la Consiliul European din 20 martie 2025, și cu decizia adoptată în cadrul ședinței Consiliului Suprem de Apărare a Țării din 28 martie 2025”, precizează sursa citată.
Pe același subiect:
- ULTIMA ORĂ! Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării - 10 martie 2026
- Claudiu Târziu: Începe prigoana! Un preot profesor universitar este primul suspect de încălcarea așa-numitei „Legi Vexler” - 9 martie 2026
- Premierul Robert Fico: Slovacia este pregătită să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina - 9 martie 2026
