Europarlamentarul Claudiu Târziu a făcut, vineri, un apel pentru salvarea României, explicând că reușita acestui demers depinde în primul rând de discernământul și hotărârea cetățenilor, care au datoria să aleagă în fruntea țării partidele și candidații care au pregătirea și virtuțile unor lideri autentici.
Liderul conservator a subliniat că un adevăr care trebuie recunoscut este că „suveranitatea țării a fost cedată necondiționat unor puteri și grupuri de interese care decid astăzi în numele națiunii.”
Reamintim că europarlamentarul Claudiu Târziu Claudiu Târziu a anunțat, miercuri, că la sfârșitul lunii iunie va lansa o mișcare politică numită Acțiunea Conservatoare.
„Nu vom fi niciodată vânători de voturi, pentru că România nu mai are decât o singură șansă de salvare: o revoluție politică. Ne vom adresa doar cetățenilor care și-au păstrat nealterată conștiința națională și sentimentul datoriei față de această țară.
Suntem în plin declin al actualei republici, pentru că instituțiile fundamentale și chiar Constituția s-au dovedit incapabile să protejeze eficient drepturile și libertățile cetățenilor, dar și interesele României în plan internațional.
Salvarea acestei generații nu mai depinde de competența și devotamentul politicienilor, ci de discernământul și hotărârea cetățenilor, care au datoria să aleagă în fruntea țării partidele și candidații care au pregătirea și virtuțile unor lideri autentici.
Prea mulți români au fost dispuși să își tranzacționeze voturile pentru niște interese de moment, vrăjiți de rețete miraculoase și de iluzia prosperității căzute din cer”, a transmis europarlamentarul Claudiu Târziu.
Potrivit acestuia, cu fiecare scrutin, o altă generație de impostori promovată la vârful statului a mai tocat o parte din avuția națională pentru a-și subvenționa incompetența.
„Aici, unde am ajuns, va fi nevoie de sacrificiul unei generații și de devotamentul dezinteresat al unor oameni care să muncească din greu pentru o Românie pe care puțini dintre noi o vor mai apuca.
Miza nu mai poate fi nicidecum materială, ci eminamente morală, pentru că ne jucăm in aceste zile locul pe care îl vom primi în memoria urmașilor.
Avem doar două variante, dintre care una este absolut înspăimântătoare: vom fi salvatorii unei națiuni rătăcite, sau generația de iresponsabili care și-au dus propria țară in prăpastia istoriei.
Proiectul de țară al României trebuie să înceapă cu o revoluție politică, prin care să refacem arhitectura constituțională și administrativă a țării. Avem un manual uriaș de greșeli, eșecuri și compromisuri la care au lucrat generațiile precedente de politicieni. Nu mai avem dreptul să vindem oamenilor iluzia unor reforme confortabile, rostogolite de la o guvernare la alta.
Primul pas către o Românie puternică este să avem curajul de a recunoaște că am cedat necondiționat suveranitatea țării unor puteri și grupuri de interese care decid astăzi în numele națiunii. Când vom reuși să acceptăm acest adevăr, vom avea un punct de plecare pentru reconstrucția statului național, independent și indivizibil”, a concluzionat Claudiu Târziu.

- Marșul NORMALITĂȚII și paradă LGBT, sâmbătă, 7 iunie, în Capitală - 24 mai 2025
- Cristian Diaconescu, consilier prezidențial: O eventuală decizie privind dislocarea de militari români într-o zonă de conflict trebuie adoptată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și supusă aprobării Parlamentului României - 24 mai 2025
- Europarlamentarul Claudiu Târziu: România are nevoie de o revoluție politică, nu de vânători de voturi - 24 mai 2025